Prima pagină » Știri » BREAKING NEWS. COVID-19 ”bântuie” Academia de Poliție în mijlocul sesiunii de admitere! Mai mulți angajați au fost izolați la domiciliu, în secret! (SURSE)

BREAKING NEWS. COVID-19 ”bântuie” Academia de Poliție în mijlocul sesiunii de admitere! Mai mulți angajați au fost izolați la domiciliu, în secret! (SURSE)

BREAKING NEWS. COVID-19 ”bântuie” Academia de Poliție în mijlocul sesiunii de admitere! Mai mulți angajați au fost izolați la domiciliu, în secret! (SURSE)

Mai mulți angajați ai Academiei de Poliție au fost trimiși acasă, în izolare, după ce virusul COVID-19 a ajuns și în instituția de învățământ superior a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), aflată în plină sesiune de admitere.

Pentru prima dată, probele sportive pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” s-au organizat în șapte centre zonale, tocmai pentru a evita aglomerația.

Chiar și așa, sesiunea de admitere nu ar fi fost lipsită de incidente. În acest sens, surse din cadrul instituției au afirmat, pentru Gândul.ro, că mai mulți angajați ai instituției au intrat în izolare după ce un coleg al acestora a anunțat că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

Referitor la acest incident, oficiali din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” au declarat, pentru Gândul.ro, că niciun membru al corpului profesoral cu a fost atins, până acum, de COVID-19. Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că, pentru anul universitar 2020 – 2021, au fost aprobate 578 de locuri.

Candidații, chemați să dea probele sportive pe stadionul Dinamo

Anul acesta, probele sportive eliminatorii, care aveau loc în sediul instituției, s-au organizat în incinta Clubului Sportiv Dinamo București.

Pentru examene, în funcție de orașele în care domiciliază, candidații au fost repartizați la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica”, de la Drăgășani, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni și Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, pentru toți candidații înscriși la Facultatea de Pompieri.

VOM REVENI CU DETALII!

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025