DECIZIE. Viceprimarul Capitalei a suspendat autorizaţiile de funcţionare pentru terasele aglomerate din Herăstrău

DECIZIE. Viceprimarul Capitalei a suspendat autorizaţiile de funcţionare pentru terasele aglomerate din Herăstrău
Publicat: 17/05/2020, 14:46
Actualizat: 06/04/2021, 23:28

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a precizat că a fost suspendată autorizaţia de funcţionare pentru terase în cazul celor două societăţi comerciale din Parcul Herăstrău, unde numeroşi tineri s-au adunat în noaptea de sâmbătă spre duminică.

„Măsura pe care am aplicat-o este în concordanţă cu realitatea descoperită la faţa locului, şi anume faptul că, deşi era de evidenţă ordonanţa de guvern care pentru această perioadă interzice deschiderea teraselor, până la adoptarea proiectului de lege care va reglementa acest tip de activitate în starea de alertă, aceştia, înţelegând să nu respecte toate aceste obligaţii, au procedat aşa cum s-a putut vedea în filmările puse la dispoziţie de televiziuni. Măsura a fost acea de suspendare a activităţii până pe data 30 a acestei luni, dată cu care se suspendă şi starea de alertă şi, practic, orice fel de măsură specială care a fost luată în această perioadă. Aceasta a constat într-o măsură adiţională, pentru a descuraja orice astfel de activitate, de comportament, care nu face decât să ducă la apariţia de noi focare. Trebuie să înţelegem faptul că responsabilitatea este cuvântul care trebuie să guverneze această perioadă, nu inconştienţa pe care aţi putut să o vedeţi din partea proprietarilor acestor terase”, a precizat viceprimarul Capitalei, pentru AGERPRES.

Aurelian Bădulescu a adăugat că aceste unităţi nu puteau să comercializeze în regim de take away, deoarece nu erau autorizate să vândă mâncare la pachet.

„Le-am suspendat autorizaţia de funcţionare pentru terasă, deci nu mai pot desfăşura activităţi afară din restaurant, ca să nu mai spună că dânşii au vândut take away. Ce take away? Ele nu sunt autorizate să vândă mâncare la pachet. Aceste două localuri sunt autorizate pentru vânzarea de alimente în salon sau pe terasă. Conform ordonanţei guvernului, raportat la starea de alertă, nu aveau voie să deschidă aceste puncte de vânzare. (…) Odată cu terminarea stării de alertă, de drept, autorizaţia va fi validă. (…) Dar dacă luni sau marţi intră proiectul de lege care reglementează deschiderea teraselor, tot de drept, ea este validă, dar cu respectarea condiţiilor care vor fi stabilite de Ministerul de Interne şi de Ministerul Sănătăţii”, a declarat Bădulescu

Zeci de tineri s-au adunat, sâmbătă seara, pentru a petrece în Parcul Herăstrău. Mai multe imagini postate pe Facebook arată cum parcul a început să fie luat cu asalt încă din timpul zilei, fâcând picnicuri la iarbă verde, iar seara au organizat un party în aer liber.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Crima de la Brăila. Primele declarații făcute de soțul Marinei, medicul stomatolog ucis cu sânge...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Adio, doamnă! S-a stins marea actriță. Toată lumea a iubit-o pe legendara regină
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Confruntarea avioanelor de vânătoare în Bătălia Angliei