Elevii din fiecare unitate de învățământ află astăzi dacă vor merge la școală, vor învăța în sistem hibird, sau exclusiv în online

Elevii din fiecare unitate de învățământ află astăzi dacă vor merge la școală, vor învăța în sistem hibird, sau exclusiv în online
Alexandru Rafila critică pregătirea deschiderii școlilor
Publicat: 10/09/2020, 07:53
Actualizat: 06/04/2021, 16:04

Astăzi, 10 septembrie, reprezentanții fiecărei școli din România vor anunța scenariul pe care îl vor urma în ceea ce privește funcționarea unității de învățământ respective, începând cu 14 septeembrie. 

Astăzi, elevii vor afla dacă merg cu toții la școală, dacă vor învăța exclusiv în online, sau în sistem hibrid. Prima zi de școală nu mai vine cu emoțiile din trecut. Festivitatea din careu nu va exista anul acesta.

„Consiliul de Administrație trebuie să analizeze din punct de vedere al particularității unității de învățământ și să decidă care este programul concret. Trebuie să prezinte în fapt ce decizie doresc să ia. Acolo sunt și părinții”, a precizat ministrul Educației.

Cele trei scenarii

Cele trei scenarii au următoarea configurație:
Scenariul 1: participarea zilnică (față-n față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
Scenariul 2: participarea zilnică (față-n față)) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
Scenariul 3: participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

„Prin urmare, în acord cu procedura aprobată de către cele două ministere, toate direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor informa inspectoratele școlare județene/al Municipiului București și comitetele județene/al Municipiului București pentru situații de urgență (CJSU/CMBSU) cu privire la situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități. Până la 10 septembrie, în funcție de aceste date, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ, la propunerea Consiliului de administrație al unității de învățământ, comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență (CJSU/CMBSU) vor emite hotărârea privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ în vederea începutului anului școlar 2020-2021”, arată Ministerul Educației și Cercetării.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...