Prima pagină » Știri » Incident pe Magistrala 5 de metrou, la două săptămâni de la inaugurare! În stația Eroilor 2 a curs apă din tavan. Reacția Metrorex | VIDEO

Incident pe Magistrala 5 de metrou, la două săptămâni de la inaugurare! În stația Eroilor 2 a curs apă din tavan. Reacția Metrorex | VIDEO

După două săptămâni de la inaugurarea oficială a magistralei 5 de metrou, a apărut și primul incident. În dimineața zilei de 1 octombrie, din tavanul stației Eroilor 2, a curs apă direct pe peron. Metrorex a anunțat că a fost vorba despre o conductă spartă. 

Compania a precizat că ciruclația trenurilor nu a fost întreruptă, iar echipele Metrorex au intervenit, pentru remedierea situației.

„Astăzi, 01.10.2020, între orele 07:58 – 08:08, în stația de metrou Eroilor 2, din cauza unei avarii la o conductă de la nivel vestibul, s-au înregistrat ușoare acumulări de apă pe peron, spre zona centrală”, a precizat Metrorex, într-un comunicat de presă.

„Precizăm că circulaţia trenurilor s-a desfășurat în condiții normale, nefiind afectată siguranţa călătorilor. Echipele Metrorex au intervenit operativ pentru remedierea situației, zona respectivă fiind izolată”, se mai arată în comunicatul Metrorex.

Premierul Ludovic Orban a comentatat incidentul de la stația de metrou Eroilor2, precizând că orice astfel de situație trebuie remediată de consorțiul care a avut contractul:

„​Orice fel de situație care apare trebuie remediată de consorțiul care a avut contractul. Orice neconformitate cu proiectul care apare trebuie remediată de constructor”, a declarat premierul Ludovic Orban despre recentul incident apărut la magistrala de metrou Drumul Taberei.

Incidentul s-a petrecut la două săptămâni de la inaugurare

Magistrala de metrou M5 (Eroilor- Drumul Taberei) a fost deschisă pe 15 septembrie, la opt ani de la începerea lucrărilor. Noua magistrală a fost dată în folosință în cadrul unui eveniment la care au participat președintele Klaus Iohannis, alături de premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

„Este o mare realizare, trebuie să recunoaștem acest lucru. Este cert, după Revoluție, cea mai mare realizare de acest tip, de tip metrou, din România. Sigur, nu a fost ușor până aici și această linie risca să devină un fel de legendă, o legendă a amânărilor”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?