Premierul Ludovic Orban a făcut un control la DSP București, la sediul centrului de supraveghere epidemiologică. Acesta a răspuns la telefon persoanelor care doreau să afle informații despre testele pe care le-au făcut sau urmează să le facă.
„Unii s-au interesat de rezultatul testului, aţii mi-au comunicat că încă nu le-a venit decizia DSP care este necesară ca persoană de contact pentru obţinerea concediului medical, alţii mi-au comunicat diferite situaţii. A fost o experienţă interesantă şi mă bucur că am putut să văd activitatea de la firul ierbii şi problemele cu care se confruntă personalul, medical şi personalul DSP”, a afirmat Ludovic Orban
Premierul a mai adăugat că nu le-a spus oamenilor cu care a vorbit la telefon cine este de fapt.
„Chiar un interlocutor, după ce a comunicat cu mine, mi-a zis că după cum vorbesc pot să fac o carieră politică. Dar nu m-a recunoscut, după aia şi-a dat seama”, a spus liderul executivului.
Ludovic Orban a făcut controlul la DSP în condițiile în care în ultimele săptămâni s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri în Capitală, iar direcția se confruntă cu personal insuficient. Premierul a adăugat că vrea să vadă „ce măsură pot fi luate pentru a îmbunătăţi activitatea, pentru a prelua apelurile cetăţenilor şi pentru a derula toate procedurile legale în termen cât mai rapid”.
Autoritățile au anunțat sâmbătă un alt vârf al cazurilor de COVID-19, iar Bucureștiul a înregistrat, sâmbătă, 564 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore și rămâne în continuare cea mai afectată zonă
Față de ziua de vineri, rata de infectare a crescut în Capitală cu 0,11 și a ajuns la 2,39.
Judeţele care raportează cele mai multe cazuri noi