Prima pagină » Coronavirus » O petrecere de logodnă a fost întreruptă de Poliția Constanța

O petrecere de logodnă a fost întreruptă de Poliția Constanța

O petrecere de logodnă a fost întreruptă de Poliția Constanța
O petrecere de logodnă a fost întreruptă de Poliția Constanța / Sursă Foto: Pixabay - Caracter Ilustrativ

Polițiștii Constănțeni au întrerupt, sâmbătă, o petrecere de logodnă care avea loc în locuinţa unui bărbat în vârstă de 30 de ani. Oamenii legii au descoperit evenimentul datorită muzicii date prea tare.

Amendă de 8.000 de lei

Polițiștii din Cumpăna s-au sesizat din oficiu că într-o locuință din comuna Cumpăna se desfășoară un eveniment privat, prin care se tulbură ordinea și liniștea publică prin muzica dată prea tare.

Oamenii legii au stabilit faptul că este vorba despre o petrecere de logodnă la locuinţa unui bărbat, de 30 de ani, acesta fiind sancţionat contravențional, în calitate de organizator al evenimentului, cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

În plus, alte opt persoane, care se aflau în curtea locuinței, au fost sancționate contravențional cu amendă, în valoare totală de 8.000 de lei, pentru participarea la evenimentul privat.

A doua intervenție din județ

Polițiștii au mai intervenit și la o altă petrecere care avea loc în municipiul Constanța, unde polițiștii au găsit mai multe persoane în timp ce consumau băuturi alcoolice și jucau jocuri de societate într-un restaurant.

Administratorul localului a primit o amendă de 5.000 de lei.

Amenzi de 20.000 de lei după o petrecere ilegală organizată în Cluj-Napoca

Oamenii legii au acordat amenzi de 20.000 de lei după ce, vineri seară, au fost solicitați pentru a opri o petrecere ilegală, care avea loc într-un imobil din municipiul Cluj-Napoca.

Conform datelor transmise de IPJ Cluj, vineri, în jurul orei 22.20, polițiștii municipiului Cluj-Napoca au fost sesizati cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice, dintr-un imobil situat în cartierul Gheorgheni.

Polițiștii și jandarmii au intervenit la adresa indicată și au constatat prezența a 27 de persoane, printre care și un tânăr de 18 ani, din municipiul Cluj-Napoca, organizator al evenimentului privat.

Persoanele care au participat la petrecere au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 19.500 de lei.

În plus, în cauză se efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, au precizat polițiștii.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și