Prima pagină » Coronavirus » Prețul vaccinului Sputnik V a fost redus la jumătate

Prețul vaccinului Sputnik V a fost redus la jumătate

Prețul vaccinului Sputnik V a fost redus la jumătate
Prețul vaccinului Sputnik V a fost redus la jumătate / Sursă: Shutterstock

Rusia a redus joi preţul vaccinului său anti-Covid-19 Sputnik V la 866 de ruble (circa 12 dolari). În acest moment, suma plătită pentru acesta reprezintă jumătate din cea de la începutul comercializării, informează DPA.

Vaccinul se află pe lista medicamentelor esenţiale

Sputnik V este pe lista medicamentelor esenţiale, astfel că preţul său trebuie controlat de stat, a anunţat guvernul într-un comunicat.

„Această reducere de preţ a fost posibilă datorită dezvoltării şi optimizării producţiei industriale a vaccinului”, a afirmat ministrul comerţului, Denis Manturov.

De asemenea, cantităţile produse au fost mărite semnificativ odată cu începutul vaccinării în masă în Rusia, un alt motiv pentru care Sputnik V a devenit mai ieftin de fabricat, a spus el.
În același timp, noul preţ se aplică numai pentru programul de vaccinare din Rusia, a precizat Manturov.

Sputnik V a fost aprobat de autorităţile ruse în august

Sputnik V, vaccinul dezvoltat de Rusia, a fost aprobat de autorităţile statale în august, cu toate că faza a treia a testelor clinice nu fusese încă finalizată. Acest lucru a creat un val de nemulțumire la nivel mondial, notează DPA.

Vaccinul rusesc a mai fost înregistrat şi în alte 36 de ţări, conform informațiilor date publicității de Fondul rus pentru investiţii directe.

Un grup de impostori ar fi vândut unor state UE „apă sărată” în valoare de trei miliarde de euro, în loc de vaccin împotriva-COVID-19

Un grup de escroci au oferit 400 de milioane de doze împotriva COVID-19 care valorau în jur de 3 miliarde de euro unor ţări membre ale Uniunii Europene, au declarat doi oficiali europeni, explicând modul în care infractorii încearcă să obțină profit de pe urma campaniei de vaccinare care bate pasul pe loc din cauza crizei de vaccinuri, informează Reuters.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și