Rafael Nadal a câștigat trofeul de tenis de la Roland Garros, învingându-l pe Novak Djokovic, scor 6-0, 6-2, 7-5, în două ore şi 41 de minute.
“Să câştig aici înseamnă totul pentru mine. Nu este momentul să mă gândesc la al 20-lea trofeu de Grand Slam. Pentru mine, astăzi importantă este victoria de la Roland Garros. Înseamnă totul pentru mine. Am trăit aici majoritatea momentelor importante din carieră. Ador acest oraş şi acest teren”, a declarat jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal.
“În Australia, Novak m-a ucis, dar ziua de astăzi a fost pentru mine”, a mai spus spaniolul, care a fost învins de Djokovic cu 6-3, 6-2, 6-3, în finala Australian Open din 2019.