Prima pagină » Știri » Un manager de spital avertizează: Două simptome destul de atipice pentru COVID-19 au început să apară tot mai frecvent în faza de debut a Covid-19

Un manager de spital avertizează: Două simptome destul de atipice pentru COVID-19 au început să apară tot mai frecvent în faza de debut a Covid-19

Un manager de spital avertizează: Două simptome destul de atipice pentru COVID-19 au început să apară tot mai frecvent în faza de debut a Covid-19

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași atrage atenâția asupra faptului că nu numai simptomele respiratorii indică infectarea cu virusul SARS-CoV-2. Medicul Carmen Dorobăț susține că în ultima perioadă a observat manifestarea tot mai frecventă a problemelor digestive sau neurologice, în faza de debut a bolii Covid-19.

„Aș sublinia debutul atipic, pe care nu l-am întâlnit la tip, cum ar fi debutul digestiv și debutul neurologic, cu manifestări precum dureri de cap deosebit de puternice, vertij (senzația de amețeală), care ar putea sugera eventual o altă boală, cum ar fi un accident sau un spasm cerebral, dar acești pacienți au avut totuși test pozitiv COVID”, a spus Carmen Dorobăț pentru Digi24. 

Tocmai pentru că simptomele sunt diverse și uneori atipice, medicul spune că este bine ca orice pacient care se prezintă la spital să fie testat de coronavirus.

Durerile de cap și durerile abdominale, tot mai frecvente în faza de debut a Covid-19

„De exemplu: durerile abdominale și scaunele frecvente. La adulți nu te-ai aștepta – suntem în sezonul de vară, consumăm multe fructe și legume – ca astfel de simptome să te ducă spre un test COVID-pozitiv, în absența tusei și a febrei” – a arătat Carmen Dorobăț.

Medicul de la Iași spune că există pacienți care au examen radiologic caracteristic pentru COVID, deși nu au simptome respiratorii.

„Din nou, trebuie să dăm o atenție deosebită din punct de vedere clinic, pentru că în cazul unor astfel de pacienți, cu manifestare radiologică, chiar dacă nu au evidente simptome respiratorii spre agravare, putem să ne așteptăm ca evoluția să nu fie din cea mai favorabilă”, subliniază dr. Carmen Dorobăț.

Mai mult, dr. Carmen Dorobăț atrage atenția asupra cazurilor cu forme ușoare ale bolii, a căror situație se schimbă în mod nefavorail, pe arcursul a doar câteva zile.

„Am avut cazuri de agravare respiratorie chiar după 10 zile de evoluție ușoară și ne așteptam ca pacientul să meargă acasă”, a relatat dr. Dorobăț.

Autor

Citește și