Vladimir Jirinovski amenință Republica Moldova cu „o baie de sânge”: „Vă vom prinde pe toți!”

Vladimir Jirinovski amenință Republica Moldova cu „o baie de sânge”: „Vă vom prinde pe toți!”
Vladimir Jirinovski amenință Republica Moldova cu „o baie de sânge”: „Vă vom prinde pe toți!” / Sursă Foto: Captură Youtube
Publicat: 08/12/2020, 21:04
Actualizat: 06/04/2021, 15:18

Vladimir Jirinovski, deputat în Duma de Stat şi lider al Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR, ultranaţionalist), a declarat recent la televiziunea publică rusă Rossia-1 că, în condițiile în care autorităţile din Republica Moldova vor încerca să pună în aplicare retragerea trupelor ruse din Transnistria, contingentul rusesc nu va fi retras, ci se va dubla sau chiar tripla, ameninţând totodată Chişinăul cu o „baie de sânge”, relatează marţi Deschide.md.

Atac al lui Vladimir Jirovinski

Atacul lui Jirinovski are loc după ce Kremlinul şi Ministerul rus de Externe au reacţionat în mod dur la o declaraţie făcută la sfârşitul lunii noiembrie de Maia Sandu privind retragerea trupelor ruse din Transnistria şi evacuarea muniţiilor ruseşti de la Cobasna.

„Dacă va exista o încercare privind retragerea contingentului nostru de menţinere a păcii, noi îl vom dubla sau chiar tripla. Pe seama cui? Aproape toată lumea are acolo paşapoarte ruseşti. Există 250.000 de cetăţeni ruşi (în Transnistria). Conform Constituţiei, noi ar trebui să-i protejăm, dar ei nu ne-o cer. Pentru că au destule arme acolo”, a declarat Jirinovski în cadrul unei emisiuni de dezbateri pe teme politice de la Rossia-1 în data de 4 decembrie.

În acest sens, politicianul rus a declarat că în depozitele de la Cobasna sunt muniţii suficiente pentru „un întreg al Treilea Război Mondial în Europa”. Potrivit acestuia, lichidarea unei astfel de cantităţi de arme este imposibilă, deoarece unda de şoc „va zgudui întreaga Europă”.

„Noi eram gata de un potenţial război, iar la Cobasna era depozitul nostru principal. Acum această muniţie nu poate fi lichidată şi nici măcar mutată, pentru că în caz de explozie, Europa ar putea fi zguduită de o undă de şoc”, a insistat el, adăugând că evacuarea muniţiilor este destul de periculoasă întrucât acestea ar putea exploda pe drum, în plus nimeni nu doreşte să plătească pentru lichidarea armamentului. „Depozitul va rămâne acolo pentru destinaţia sa de bază”, a spus el.

„Noi nu trebuie doar să spunem, ci şi să avertizăm – nu numai că nu ne vom retrage, dar în orice moment vom creşte contingentul forţelor de menţinere a păcii. Dacă fie şi doar un singur soldat (rus) va fi ucis, vă veţi scălda într-o baie de sânge, nu veţi avea timp nici măcar să ajungeţi pe aeroportul din Chişinău, vă vom prinde pe toţi”, a mai ameninţat Jirinovski.

În perioada sovietică, depozitul de la Cobasna era cunoscut ca depozitul nr. 1411 de muniţii de artilerie, reprezentând arsenalul strategic al Districtului militar Sud-Vest al URSS. Dar cea mai mare parte a muniţiilor a fost stocată aici după retragerea trupelor sovietice din fosta Republică Democrată Germană (RDG), Cehoslovacia şi alte ţări din fostul Pact de la Varşovia. Conform cifrelor oficiale, aici ar fi stocate în prezent peste 20.000 de tone de arme şi muniţii, notează Agerpres.

Într-o reacţie la declaraţia ministrului rus de externe Serghei Lavrov, care a calificat la 30 noiembrie drept „iresponsabil” apelul său privind retragerea trupelor din cadrul Grupului Operativ (GOTR) din Transnistria şi a muniţiilor din stânga Nistrului, Maia Sandu a amintit că ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a promis în vara anului 2019 că Rusia va evacua cele peste 20.000 de tone de muniţii din depozitele de la Cobasna.

În apelul său, Maia Sandu se referea la retragerea GOTR – creat pe rămăşiţele fostei Armate a 14-a sovietice în Transnistria -, pronunţându-se pentru transformarea misiunii de pace ruseşti din stânga Nistrului în una civilă, sub mandat OSCE.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?