1.000 de persoane, infectate la un festival de muzică la care s-au respectat toate măsurile de protecție anti-COVID, în Olanda

Publicat: 14 07. 2021, 17:59
Actualizat: 14 07. 2021, 17:59
Persoane infectate la festival / Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ

Circa 1.000 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus la un festival de muzică organizat în oraşul olandez Utrecht, iar cifra ar putea creşte, au anunţat autorităţile sanitare locale.

Desfăşurat timp de două zile, în aer liber, pe 3 şi 4 iulie, Festivalul Verknipt a adunat circa 20.000 de persoane care au trebuit să prezinte la intrare dovada vaccinării sau un test negativ la coronavirus.

Surpriza însă: în prima zi, au fost infectaţi cel puţin 448 de participanţi, iar în a doua zi alţi 516, potrivit NlTimes.

Organizatorii s-au declarat şocaţi după publicarea, marţi seară, a rapoartelor cu privire la acest focar şi au subliniat că au respectat toate măsurile de igienă.

Potrivit organizatorilor, publicul a fost controlat cu stricteţe la intrare. Totodată au fost stabilite intervale orare de acces pentru a se preveni aglomerările.

Olanda a ridicat iniţial aproape toate restricţiile asociate coronavirusului

Din 26 iunie, Olanda a ridicat iniţial aproape toate restricţiile asociate coronavirusului, permiţând evenimentele pe scară largă, cu condiţia prezntării unui test negativ sau dovada vaccinării.

În urma unei creşteri explozive a numărului cazurilor de infectare, s-a renunţat din nou la unele măsuri de relaxare.

Recent, ţara a consemnat un nedorit record de 8.000 de cazuri de infectare într-un interval de 24 de ore, incidenţa pe şapte zile find de peste 300 de infecţii la 100.000 de locuitori, notează dpa citată de Agerpres.

Potrivit autorităţilor sanitare olandeze, responsabili de creşterea considerabilă a numărului de infecţii sunt în special adolescenţii şi adulţii tineri, principalele focare de infecţii fiind în principal festivalurile, discotecile şi restaurantele.