Purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coșer, a declarat, luni seară, corespondentului MEDIAFAX, că, în pofida faptului că a plouat, la manifestările dedicate Zilei Naționale au participat pe parcursul zilei peste 25.000 de persoane, vârful fiind atins în timpul paradei militare.
Manifestările organizate de 1 Decembrie la Alba Iulia s-au încheiat cu un spectacol pirotehnic, fiind trase și artificii în culorile drapelului.
Potrivit organizatorilor, spectacolul Emotion Romania” a fost „o alegorie pirotehnică dedicată spiritului românesc, cu un puternic mesaj motivator”. Sub titulatura „De la capăt” spectacolul a pornit de la melodia cu același nume a trupei Voltaj și s-a dorit „un manifest dedicat capacității poporului român de a se mobiliza în momente de cumpănă, de a se reinventa, de a-și depăși limitele, de a-și oferi o nouă șansă și de a izbândi”.
Manifestările de la Alba Iulia au cuprins în prima parte a zilei momente de depunere de coroane de flori la statuile personalităților care sunt legate de Marea Unire, primirea simbolică a soliilor la Sala Unirii și o slujbă Te Deum oficiată pe un podium în curtea Catedralei Reîntregirii. La Alba Iulia a avut loc și o paradă militară la care au luat parte 860 de militari și peste 40 de echipamente de tehnică de luptă, însă avioanele MIG 21 Lancer care ar fi urmat să survoleze zona nu au mai zburat din cauza condițiilor meteo nefavorabile. La o parte dintre aceste manifestări a participat și președintele ales Klaus Iohannis.
Manifestările de la Alba Iulia au continuat cu concerte de muzică populară și ușoară organizate în aer liber în Latura de Vest a Cetății Alba Carolina. De asemenea, organizatorii au distribuit gratuit peste 6.000 de porții de friptură și cârnați, dar și câte un pahar cu vin.