„Nava Artania, cu 1.051 de turiști americani, va ajunge duminică, la 8.00 dimineața, în Portul Constanța și va staționa până seara. Vine de la Varna și va pleca la Istanbul. Era programată să ajungă la Odesa, dar din cauza situației tensionate din zonă, armatorii și echipajul au decis să reruteze nava și să înlocuiască Odesa cu Constanța”, a declarat agenției MEDIAFAX Gheorghe Mărginean, proprietarul agenției Karpaten Turism, care va asigura serviciile pe teritoriul României pentru pasagerii americani.
El a afirmat că în această situație mai sunt încă alte peste 40 de nave cu pasageri americani sau germani. Acestea aveau programate croaziere în Europa și unul dintre porturile în care ar fi trebuit să staționeze era Odesa, dar din cauza conflictelor din zonă destinația a fost înlocuită cu Constanța.
„Odesa a fost scoasă deja din programul de croaziere a peste 40 de nave cu turiști americani sau germani, care au anunțat că vor acosta în cel mai apropiat port maritim, adică la Constanța. Dintre acestea, Karpaten se va ocupa de serviciile la sol a 37 de nave, în timpul în care acestea vor staționa la Constanța. Ținând cont că navele au în medie 1.000 de pasageri, România câștigă 40.000 de turiști în acest context politic nefericit”, a spus Mărginean.
Turiștii străini au de ales, pe parcursul zilei în care nava acostează la Constanța, între o excursie la București, una în Deltă, o excursie la Histria sau un tur al orașului Constanța, cu degustare de vin la Murfatlar.
Mărginean estimează serviciile la sol pe teritoriul României la aproximativ 100 de euro de pasager, ceea ce înseamnă că cei peste 40.000 de turiști care vor ajunge la Constanța, în loc de Odesa, vor cheltui în România mai mult de patru milioane de euro.
Situația din Odesa, oraș ucrainean de pe țărmul Mării Negre, a devenit tensionată după ce grupuri separatiste proruse au proclamat miercuri instituirea „Republicii Odesa”.
„Regiunea Odesa proclamă astăzi Republica populară Odesa; puterea aparține exclusiv locuitorilor acestui teritoriu. În Ucraina este război civil, iar locuitorii trebuie să blocheze toate intrările în orașul Odesa începând de la ora locală 16”, au explicat separatiștii.
În afara navelor de croazieră care vor acosta pe teritoriu românesc din cauza situației politice din Ucraina, Constanța face parte din traseul obișnuit al altor peste 70 de vapoare. Conducerea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” Constanța a anunțat, la finele lunii martie, că la terminalul de pasageri al Portului Constanța erau anunțate, până la acea dată 74 de escale, iar lista era în continuă actualizare.
În 2013, la terminalul de croaziere al Portului Constanța au sosit 69 de nave de pasageri, cu 54.616 turiști la bord.