11 copii răniți în accidentul de la Perșani vor fi externați
Potrivit prefectului județului Brașov, Ciprian Băncilă, la Spitalul de Pediatrie Brașov au fost internați 12 copii, iar 11 vor fi externați în cursul zilei de sâmbătă.
„Unul care este operat va mai rămâne câteva zile în Spitalul de Copii, dar este în afara oricărui pericol”, a spus prefectul
La Spitalul Județean Brașov au fost internate șase persoane care au suferit politraumatisme, una dintre acestea fiind în stare gravă, la secția de Terapie Intensivă și vor mai rămâne internați câteva zile.
De asemenea, la Spitalul Militar Brașov, unde au fost internați cinci copii, trei au fost deja externați vineri seara, iar doi urmează să fie externați sâmbătă, potrivit sursei citate.
Patru copii au ajuns și la Spitalul Sf. Constantin, dintre care trei vor fi externați sâmbătă, iar pentru unul dintre copii care ar avea nevoie de operație se așteaptă acordul părinților, în caz contrar urmând să fie externat.
Vineri, un autocar plin de copii s-a răsturnat în dreptul localității Perșani din județul Brașov, într-o curbă periculoasă. Patru persoane au murit pe loc, iar alte 26 au fost rănite, 16 dintre ele suferind leziuni grave. Autocarul se deplasa dinspre Iași spre Arad, la un concurs de folclor pentru elevi, fiind supraîncărcat, cu 30 de persoane la bord, deși avea capacitatea de 25 de persoane.