13 ani de închisoare pentru „Bestia de la Ploiești”, tânărul care și-a filmat iubita în timp ce-i spărgea pahare în cap. Decizia este definitivă!
Tânărul de la Ploiești, care și-a torutrat iubita filmând-o în timp ce îi spărgea pahare în cap, a primit o pedeapsă de 12 ani, 9 luni și 20 de zile de închisoare cu executare, decizia Instanței fiind definitivă.
Robert Berechet, numit de presă și „Bestia de la Ploiești” a intrat în atenția autorităților după ce imagini în care își tortura partenera minoră au apărut în spațiul public.
Inculpatul a fost găsit vinovat pentru violență în familie, viol și violare a vieții private, iar pedeapsa însumată pentru aceste infracțiuni ajunge la aproximativ 13 ani de închisoare. Această pedeapsă este definitivă, decisă fiind de Curtea de Apel Ploiești. Inițial, Judecătoria din Ploiești a decis ca tânărul să facă numai 9 ani de închisoare, însă Curtea de Apel a decis majorarea cu 5 ani a pedepsei inițiale.
Infracțiunile pentru care este condamnat bărbatul la 13 ani d eînchisoare cu executare
„Condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL la pedeapsa închisorii de 5 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL, la pedeapsa închisorii de 8 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. Condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL, la pedeapsa închisorii de 5 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare a vieţii private. condamnă inculpatul BERECHET ROBERT-GABRIEL, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea vieţii private. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 ani, 9 luni şi 20 de zile, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani, 9 luni şi 20 de zile închisoare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19.10.2020”, conform portalului instanţelor de judecată.
În anul 2018 Berechet și-a filmat partenera în timp ce o maltrata. Imaginile au devenit virale pe Facebook, iar prietenii fetei au alertat poliția. Atunci, Berechet a fost reţinut şi arestat preventiv după mai multe ore de audieri.
„Bestia de la Ploiești” avea în 2018 o relație de un an cu victima sa, cu care locuia într-o garsonieră. Tânăra a declarat în fața autorităților că Berechet avea un comportament violent de fiecare dată când rămânea fără bani de droguri.
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional
https://www.youtube.com/watch?v=6-2druIu4nc&has_verified=1