14 copii au împrumutat o furgonetă și au plecat noaptea la drum. Finalul este tragic
Furgoneta s-a răsturnat într-un șanț, pe drumul departamental Morbihan, aproape de Rohan, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Într-un comunicat de presă, ministrul francez al Afacerilor Externe, Bernard Cazeneuve, și-a exprimat susținerea față de familiile victmelor, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani.
Unul dintre tineri, rănit grav, a fost transportat în timpul nopții cu elicopterul la un Centru de spitalizare din Rennes (CHU de Rennes), ceilalți primind îngrijiri în diferite spitale din Morhiban. Minorii s-au îmbarcat în vehiculul împrumutat în absența părinților, de la domiciliul unde avea loc o petrecere.
Este vorba despre unul dintre cele mai grave accidente din ultimii ani care îi implică pe tinerii aflați la volan.
Sunt deja „două cauze evidente ale acestui accident, conducerea fără permis și supraîncărcarea vehiculului”, o furgonetă Berlingo, a declarat duminică după-amiaza Yann Le Bris, procurorul-adjunct al comunei franceze Vannes, în cadrul unui briefing de presă la jandarmeria comunei Rohan, în care a avut loc accidentul.
El a adăugat că „doar audierea pasagerilor va putea permite o clarificare a circumstanțelor accidentului”. Niciuna dintre victime nu a fost deocamdată audiată din cauza stării în care se află, a precizat magistratul. „Șoferului i-au fost luate probe de sânge, dar rezultatele nu se cunosc” și sunt așteptate marți sau miercuri, a spus el.
O celulă de urgență psihologică a fost creată la primăria din Rohan, a anunțat magistratul.
„Acest accident amintește că, zilnic, pe drumurile din Franța, sunt ucise nouă persoane, iar alte 100 sunt grav rănite. În anul 2014, 228 de minori și-au pierdut viața pe străzi”, a precizat ministrul Afacerilor Interne.
În august 2013, cinci tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au murit în orașul Carcasonne, unde șoferul, care conducea cu o viteză prea mare și sub influența canabisului, a pierdut controlul vehiculului.