Prima pagină » Știri » 15 șoferi au rămas fără permis după ce au fost prinși băuți la volan, în Capitală

15 șoferi au rămas fără permis după ce au fost prinși băuți la volan, în Capitală

15 șoferi au rămas fără permis după ce au fost prinși băuți la volan, în Capitală
Un număr de 15 șoferi au fost amendați și au rămas fără permis pentru 90 de zile după ce au fost prinși băuți la volan, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unor controale făcute de Brigada Rutieră a Capitalei.

Polițiștii au sancționat, la aceste razii în trafic, peste 100 de șoferi.

Dintre aceștia, 15 urcaseră băuți la volan, în timp ce alții au încălcat diferite reguli de circulație.

Controalele au vizat și taximetriștii, peste 20 dintre aceștia fiind sancționați pentru încălcări ale Legii taximetriei.

Unuia dintre taximetriști i-au fost ridicate plăcuțele de înmatriculare, deoarece circula fără licență, a precizat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Andrei Codău.