15.000 de membri ai comunității Declic cer Avocatului Poporului sesizarea CCR pe Codul Administrativ

Publicat: 21 08. 2019, 15:33
PANDEMIE. CCR motivează decizia privind internarea obligatorie a pacienţilor Covid-19: Privare de libertate / Sursă Foto: Mediafax Foto

Controversele privind pensile speciale ale primarilor și pericolul iminent pentru patrimoniul local obligă Avocatul Poporului să dea curs cererii societății civile de a trimite codul la controlul constituțional, arată aceștia.

„În lipsa unei acțiuni ferme, în forma actuală a Codului, toți șefii din administrația locală vor primi pensii pentru care nu au cotizat. Prevederea li se aplică tuturor primarilor și viceprimarilor care au ocupat aceste funcții începând cu 1994. De pensii speciale vor beneficia chiar și aleșii locali condamnați definitiv, cu excepția faptelor de corupție. Noul Cod pune în pericol și patrimoniul unităților administrativ-teritoriale. Unul dintre cele mai controversate articole este cel care prevede că deciziile privind patrimoniul pot fi luate doar prin votul a 50%+1 din numărul consilierilor locali în funcție, nu prin votul a două treimi, ca până acum”, potrivit sursei citate.

Cei 15.000 de cetățeni care au semnat petiția „Renate Weber, fii avocatul poporului, nu al baronilor locali” solicită un răspuns ferm din partea Avocatului Poporului, care „de aproape două luni susține că analizează OUG prin care a fost emis noul Cod Administrativ”.

„Pare mai degrabă o tărăgănare decât o analiză concretă a acestui act normativ. Probabil avocatul poporului, Renate Weber, așteaptă să depășească termenul până la care poate contesta la CCR această ordonanță”, a transmis Ana Racheleanu, din partea comunității Declic.

Conform unui calcul independent făcut de Cătălin Teniță, de la Geeks for Democracy, pensiile speciale pentru șefii din administrațiile locale ar putea ajunge anual la 120 de milioane de euro, „o sumă colosală pe care Guvernul ar putea să o folosească pentru construirea de spitale sau sute de școli”.