Prima pagină » Știri » 152 de parlamentari au semnat MOȚIUNEA DE CENZURĂ a PNL împotriva GUVERNULUI DĂNCILĂ

152 de parlamentari au semnat MOȚIUNEA DE CENZURĂ a PNL împotriva GUVERNULUI DĂNCILĂ

152 de parlamentari au semnat MOȚIUNEA DE CENZURĂ a PNL împotriva GUVERNULUI DĂNCILĂ

Un număr de 152 de aleși au semnat moțiunea de cenzură pentru demiterea Cabinetului Dăncilă, au spus surse politice pentru MEDIAFAX. Unii liberali nu au semnat, senatoarea PNL, Siminica Mirea, declarând pentru MEDIAFAX, că multor colegi li s-a cerut semnătura fără a vedea conținutul moțiunii.

Moțiunea de cenzură intitulată „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgență națională”, va fi depusă miercuri de PNL după plenul reunit al Parlamentului în care premierul Viorica Dăncilă va prezenta stadiul pregătirilor pentru preluarea președinției Consiliului UE de către România la începutul anului viitor.

Contactată de MEDIAFAX, senatoarea PNL Siminica Mirea a declarat că principalul motiv pentru care nu a semnat moțiunea de cenzură a fost că au fost cerute semnături înainte ca aleșii liberali să poată consulta textul documentului. În schimb, aceasta a precizat că e sigură în proporție de 90% că o va vota.

Întrebată dacă există posibilitatea să plece la ALDE sau PSD, senatoarea PNL a spus că încă nu are astfel de planuri.

„Sunt într-adevăr probleme la nivelul organizațiilor județene. În loc să construim, dăm oamenii afară și nu mai punem alții în loc. Încă nu voi pleca, dar dacă nu se remediază problemele (…) Dragoste cu sila nu se face”, a explicat Mirea, pentru MEDIAFAX, precizând că nu a avut discuții sau negocieri în această perioadă nici cu ALDE, nicic cu PSD, UDMR sau alte partide din Opoziție precum USR ori PMP.

În ultimele cinci zile, senatorii Daniel Zamfir și Marius Nicoară au anunțat oficial că au plecat din PNL și s-au înscris în ALDE, partid condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Liberalii depun, miercuri, în Parlament moțiunea de cenzură „Opriți Guvernul marionetă!” pe 20 iunie, președintele PNL, Ludovic Orban precizând că dacă aceasta va trece el va fi propunerea partidului pentru funcția de premier.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a mai precizat, marți, că, în cazul în care moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă va fi adoptată în plenul reunit al Parlamentului, atunci partidul pe care îl conduce este pregătit să își asume răspunderea guvernării.

În textul moțiunii de cenzură, liberalii acuză partidul de guvernământ că a folosit Curtea Constitutională a României (CCR) pentru „a amputa” atribuțiile președintelui Klaus Iohannis.

„PSD, cu mâna CCR, a mutat astfel decizia privitoare la revocarea procurorilor marilor parchete în curtea ministrului Justiției, ministru numit politic care poate lua oricând decizii politice arbitrare, înlocuind procurori în funcție de interese politice. Această abordare contravine poziției Uniunii Europene care s-a poziționat împotriva politizării justiției”, se arată în documentul liberalilor.

Matematic partidele de Opoziție ar avea 165 de voturi, din totalul de 233 necesare adoptării moțiunii de cenzură, chiar dacă sunt susținuți și de parlamentarii neafiliați înscriși în Pro România lui Victor Ponta.

Potrivit procedurii parlamentare, o moțiune de cenzură poate fi inițiată de cel puțin o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor și se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moțiune de cenzură are nevoie de votul majorității deputaților și senatorilor. În prezent, numărul total al parlamentarior este de 465.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și