180 de oi și-au câștigat dreptul la viață. ANSVSA le va transfera unor ONG-uri care fac dovada că adăposturile lor îndeplinesc condițiile sanitare-veterinare necesare

Publicat: 23 12. 2019, 18:38

This browser does not support the video element.

Potrivit declarațiilor președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu, ovinele salvate au asigurate în prezent toate condițiile de bunăstare și asistență sanitară-veterinară.

„Din prima zi am mers acolo împreună cu colegii mei. Am încercat să punem pe primul plan salvarea acelor animale. Am reușit să salvăm 252 de animale. Le-am dus într-o primă fază într-un adăpost, nu departe de port, unde au fost îngrijite, sunt îngrijite, li s-au oferit toate condițiile și au fost sub o monitorizare strictă. Din cauza strestului și a unor incidente, am reușit până la urmă să stabilizăm 180 de animale; li se oferă cele mai bune condiții. Sunt asigurate condiții de bunăstare și, în momentul de față, deja am elaborat o procedură care este afișată pe site-ul ANSVSA pentru ca aceste animale să meargă în grija unor entități care doresc să le adopte și să trăiască până la adânci bâtrâneți. Avem câteva cereri în acest sens și vă pot spune că suntem într-o procedură de derulare a trecerii acestor animale din acel adăpost în custodie pentru aceste entități, ONG-uri, care doresc să aibă grijă de aceste animale”, a afirmat șeful ANSVSA luni, 23 decembrie 2019.

În plus, Chioveanu a prezentat măsurile suplimentare de intensificare a controalelor și a supravegherii sanitare veterinare pentru animalele care merg la export, dispuse la nivelul portului.

„Am intensificat controalele oficiale la toate etapele operațiunilor de export de animale vii către țările terțe. Am dispus verificarea tuturor centrelor de colectare ovine, bovine autorizate pentru exportul către țări terțe, în baza unor notificări a intenției de încărcare și a celorlalte documente de pre-export. Am suplimentat echipele de medici veterinari oficiali care verifică îmbarcarea animalelor pe nave, la portul de inspecție la frontieră Constanța Nord, de către, cinci medici veterinari oficiali din cadrul DSVSA Constanța”, a adăugat oficialul Autorității. „Am suplimentat numărul medicilor care fac controlul și monitorizează la nivelul centrelor de colectare îmbarcarea animalelor către punctul de inspecție la frontieră”.

Duminică, 24 noiembrie 2019, vaporul Queen Hind sub pavilion Palau, cu destinația Arabia Saudită, având la bord 14.600 de capete de tineret ovin, se înclina periculos în timpul operațiunilor de pilotaj pentru dirijarea navei în larg.

Vineri, 29 noiembrie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța anunța că operațiunea de salvare a oilor în cazul navei eșuate se încheia.