Cei 20 de migranți, 13 adulți și 7 copii, au fost prinși pe câmp, între localitățile Peregu Mare și Pecica, din județul Arad, în jurul orei 00.35, la circa 20 de metri de granița cu Ungaria, de către un echipaj mixt format din polițiști de frontieră și jandarmi.
Surse din cadrul Poliției de Frotieră au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că unii dintre migranți au mai fost prinși, și altă dată, încercând să treacă ilegal din România în Ungaria. Printre migranți se află mai multe persoane, care sunt în procedura de solicitare de azil în România, care erau cazate la Centrul pentru migranți și străini din Timișoara.
Frontiera de vest a României a fost securizată suplimentar, pe tronsonul de graniță cu Ungaria, pentru combaterea migrației ilegale, după ce la misiunile de supraveghere participă și jandarmii din Arad, Timiș și Bihor, potrivit unui anunț remis, săptămâna trecută, de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea. Măsura a fost luată pentru tronsonul de graniță cu Ungaria de pe teritoriul județelor Arad și Bihor.