200 de persoane au protestat în Piața Universității. Marș către Piața Romană. Manifestația s-a încheiat după patru ore

Publicat: 08 02. 2014, 21:26
Actualizat: 31 01. 2019, 18:14

UPDATE: Protestul din Piața Universității s-a încheiat după patru ore

Protestul din Piața Universității față de proiectul minier de la Roșia Montană și de explorarea gazelor de șist s-a încheiat sâmbătă seara, după aproximativ patru ore.

Protestul din centrul Capitalei a început sâmbătă, în jurul orei 16.00, în Piața Universității, pe trotuarul din fața Teatrului Național, unde s-au adunat aproximativ 200 de manifestanți, unii dintre aceștia având bannere și steaguri tricolore.

Manifestanții spun că au reluat protestele în Piața Universității, atât față de proiectul minier de la Roșia Montană, cât și față de explorarea gazelor de șist. De asemenea, aceștia susțin că sunt nemulțumiți și de noul Cod penal, care are ca efect, pe termen scurt, „eliberarea a sute de pușcăriași”, transformarea interceptărilor într-un instrument care nu poate fi folosit și scăderea pedepsei pentru corupție.

Unii dintre cei aproximativ 200 de protestatari adunați în Piața Universității au plecat, în jurul orei 18.30, în marș pe Bulevardul Magheru, spunând că vor să ajungă în Piața Victoriei.

Protestatarii au mers mai întâi pe prima bandă de circulație de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, însă după câteva sute de metri, jandarmii i-au oprit și au făcut apel la aceștia să meargă pe trotuare.

După o scurtă discuție între negociatorii Jandarmeriei și protestatarii aflați în fruntea coloanei, manifestanții au trecut de pe stradă pe trotuar, unde au continuat marșul pe Bulevardul Magheru. Aceștia au mai încercat o dată să treacă pe carosabil, însă au fost din nou opriți de jandarmi și au revenit pe trotuar.

În Piața Romană, protestatarii nu au continuat să meargă spre Piața Victoriei, așa cum anunțau la plecare, ci s-au întors pe Bulevardul Magheru. În drumul spre Universitate, aceștia au traversat, la fiecare trecere de pietoni, de pe o parte pe cealaltă a drumului, continuând marșul pe trotuar.

Când au ajuns în Piața Universității, manifestanții au traversat din zona fântânii de la Facultatea de Arhitectură spre trotuarul din fața Teatrului Național. Circulația pe Bulevardul Nicolae Bălcescu a fost oprită pentru scurt timp, în timpul traversării manifestanților.

După câteva zeci de minute, majoritatea protestatarilor au plecat din Piața Universității, pe trotuarul din fața Teatrului Național mai rămânând doar aproximativ zece manifestanți.


Aproximativ 200 de persoane care s-au adunat, sâmbătă, în Piața Universității din Capitală pentru a protesta față de proiectul minier de la Roșia Montană, explorarea gazelor de șist, dar și față de noul Cod penal, au plecat în marș pe Bulevardul Magheru, spre Piața Victoriei.

Începând de la ora 16.00, manifestanții s-au adunat în Piața Universității din București, pe trotuarul din fața Teatrului Național, unii dintre aceștia având bannere și steaguri tricolore.

Protestatarii spun că sâmbătă au reluat protestele în Piața Universității, atât față de proiectul minier de la Roșia Montană, cât și față de explorarea gazelor de șist. De asemenea, aceștia susțin că sunt nemulțumiți și de noul Cod penala, care are ca efect, pe termen scurt, „eliberarea a sute de puscăriași”, transformarea interceptărilor într-un instrument care nu poate fi folosit și scăderea pedepsei pentru corupție.

Unii dintre protestatarii din Piața Universității au plecat, în jurul orei 18.30, în marș pe Bulevardul Magheru, spunând că vor să ajungă în Piața Victoriei.

Aceștia au mers mai întâi pe prima bandă de circulație de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, însă după câteva sute de metri, jandarmii i-au oprit și au făcut apel la aceștia să meargă pe trotuare.

După o scurtă discuție între negociatorii Jandarmeriei și protestatarii aflați în fruntea coloanei, manifestnații au trecut de pe stradă pe trotuar, unde au continuat marșul pe Bulevardul Magheru.

Anul trecut, opozanții proiectului minier de la Roșia Montană au protestat în Piața Universității, la sediul Guvernului, al Parlamentului, la Cotroceni, Televiziunea Română și Direcția Națională Anticorupție.

Din 1 septembrie și până în 17 noiembrie, în fiecare duminică au avut loc marșuri pe mai multe străzi din Capitală, încheiate la Universitate, la care au participat mii de persoane. Protestele au continuat și în decembrie, ultima acțiune având loc în 21 decembrie, când manifestanții au mers în marș din Piața Universității în Piața Victoriei.

(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)