2017, anul marilor schimbări în SRI. Scandalurile care au schimbat fața serviciului
După decizia CCR din 2016, care a limitat colaborarea SRI cu sistemul judiciar, din mediul politic și juridic au apărut tot mai multe voci care acuzau o implicare a serviciilor de informații în actul de justiție.
În primă fază, discuțiile s-au concentrat pe existența protocoalelor încheiate de SRI cu diferite instituții ale statului, cel mai dezbătut fiind actul de colaborare SRI-Pachetul General. Existența lui a fost confirmată și de procurorul general al României, însă a precizat că respectivii ofițeri de informații nu făceau acte de urmărire penală, aceeași explicație fiind furnizată și de SRI.
Monitorizarea atentă a dosarelor de corupție de către SRI nu a fost un secret, chiar fostul șef al Direcției Juridice a SRI, Dumitru Dumbravă, a catalogat Justiția drept un câmp tactic, într-un interviu din 2015, și preciza că instituția urmărește în instanță, până la soluționare, cauzele la care a contribuit.
Surse din sistemul judiciar au explicat pentru MEDIAFAX că, înainte de decizia CCR, prin sesizarea procurorilor în legătură cu anumite posibile fapte și realizarea interceptărilor/filajului, ofițerii SRI își urmăreau munca, posibilitatea implicării suplimentare fiind permisă sau nu de fiecare procuror în parte. Sursele citate au precizat că, în acest context, munca anchetatorilor fiind ușurată de contribuția ofițerilor SRI, nu este exclusă o intruziune tacită, existând uneori impresia preluării controlului asupra unei anchete, în sensul obținerii de informații mai mult decât necesare în ceea ce privește desfășurarea cercetărilor într-un anumit dosar.
Protocoalele de colaborare încheiate cu instituțiile statului au fost denunțate de conducerea SRI, directorul instituției mergând de mai multe ori în fața comisiei parlamentare de control, cu valize de documente, pentru a explica situație actelor de colaborare.
Pe un alt palier, SRI a fost adus în atenția publicului la început de an și dintr-o altă perspectivă, cea a legăturilor unor persoane din conducerea Serviciului cu politicieni cercetați penal.
Primul caz este cel al fostului prim adjunct al SRI, Florian Coldea. După ce Sebastian Ghiță a fugit din țară, a făcut publice mai multe informații, unele susținute de imagini, privind apropierea lui de Coldea.
Ca urmare a atenției acordate SRI și a dezbaterii publice care punea la îndoială corectitudinea acțiunilor serviciului, Florian Coldea a demisionat, dupa ce a fost aproape 12 ani șeful operativ al serviciului.
Locul lui a fost ocupat de generalul Gherghe Ionescu, iar Coldea a început să predea la Academia de Informații a SRI ca angajat cu contract civil, fiind ofițer în rezervă. Ca urmare a acestei situații, conducerea serviciului a ales ca SRI să fie reprezentată public de purtătorul de cuvânt și de directorul general, iar despre celelalte persoane din conducere să fie furnizate cât mai puține informații.
Fostul parlamentar Sebastian Ghiță, fugit din țară, a făcut publice și alte informații și înregistrări menite să arate implicarea serviciului de informații în sistemul politic și de justiție, menționând că mai multe dosare, ale unor oameni cunoscuți, au fost măsluite.
Unul dintre cei la care s-a referit Ghiță a fost colonelul Sabin Iancu, șef la SRI Prahova, acuzându-l că se află în spatele procurorului Negulescu care i-ar fi făcut dosarele fostului deputat. „Este vorba despre Sabin Iancu, care l-a selectat pe procurorul Negulescu să facă treburile murdare și l-a ajutat să măsluiască dosare și să găsească denunțători falși și mincinoși. Acest Negulescu a folosit una dintre cele mai josnice persoane, așa-numitul Răzvan Alexe pentru a obține denunțuri în peste 20 de dosare care îl au ca denunțător”, a spus fostul parlamentar în una dintre întregistrări.
După ce numele lui Iancu a apărut de mai multe ori în spațiul public, acesta a fost mutat din funcția de șef al SRI Prahova la o altă unitate.
Șefi în cadrul SRI, în ipostaze controversate: sub influența alcoolului sau în vacanțe de lux alături de politicieni
Sabin Iancu a fost înlocuit de colonelul Silviu Dumitru Deatcu. Noul șef și-a păstrat funcția doar câteva luni. A demisionat după ce a condus băut și a lovit mortal o femeie de 35 de ani în apropierea localității ilfovene Tâncăbești, fiind cercetat de procurorii militari.
Un alt angajat controversat al SRI a fost generalul Elena Istode. A aparut în fotografii din vacanțe de lux la Monaco și Nissa cu familia politicianului Cristian Rizea. A explicat Comisiei de control al SRI că a fost colegă de facultate cu soția fostului deputat, că a achitat o parte importantă a costurilor și că a informat conducerea serviciului despre aceste ”activități”. Istode a fost șefa departamentului Securității Economice, potrivit informațiilor apărute în spațiul public. Ca urmare a dezbaterilor din spațiul public, a trecut în rezervă pensionându-se.
SRI, între audieri în Comisia parlamentară și existența statului paralel
O altă etapă a dezvăluirilor legate de presupusa implicare a SRI în diverse medii, precum cel de afaceri, politic, justiție sau mass media, a fost cea a informațiilor furnizate de Daniel Dragomir, fost angajat al SRI, trecut în rezervă după ce a fost anchetat de DNA.
Fostul ofițer SRI a vorbit despre implicarea serviciului în Justiție, despre legătura ofițerilor de informații cu mass media, ajungându-se în zona publică la ideea existenței unui stat paralel, beneficiarul fiind președintele României, Klaus Iohannis.
Ideea este susținută și de persoane cu funcții importante în statul roman, printre care Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, președinții celor două camere ale Parlamentului României.
Dragomir a făcut dezvăluiri referitoare la fostul șef al Direcției Juridice a SRI, Dumitru Dumbravă, în prezent secretar general al Serviciului, comisia parlamentară de control solicitând demisia acestuia.
Fostul colonel spunea că Dumbravă ar fi fost văzut de multe ori la instanță, că ar fi ajutat-o în carieră pe Alexandra Lăncrănjan, procurorul care îl investighează pe Liviu Dragnea, și despre legăturile acestuia cu diverși jurnaliști.
La audierile din comisia parlamentară, Dumbravă a recunoscut că a lucrat cu Lăncrănjan, dar nu că ar fi ajutat-o în carieră. De asemenea, generalul a precizat că a mers la instanțe, însă nu pentru a influența actul de justiție.