21 decembrie, solstițiul de iarnă: este cea mai lungă noapte din an

Solstițiul este marcat în calendar printrr-o zi întreaga, deși evenimentul are loc doar pentru scurt timp, când Soarele se află exact deasupra tropicului Capricornului.

În acest moment al anului, Soarele se se află în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, și efectuează o mișcare diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor, se precizează pe site-ul Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”.

Ziua de 21 decembrie va avea 8 ore și 50 de minute, iar noaptea, 15 ore și 10 minute (pentru București). Începând din 22 decembrie, și până în 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

În vechime, noaptea solstițiului este considerată magică și cu un efect remarcabil asupra oamenilor și în multe culturi era marcată prin obiceiuri barbare, sacrificii umane și jertfe de animale.

Cea mai veche referință scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstițiul) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea ținea 12 zile și avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monștrii haosului pentru încă un an.

Pentru păgâni era noaptea în care Marea Zeiță dădea naștere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, și pe Mithras, zeul împrumutat din Orient al luminii.

Solstițiului i-au fost dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, în Asia și în Orientul Mijlociu. În Europa, astfel de construcții din piatră pentru măsurarea poziției Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, și la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximație din 2050 î.Ch. și se presupune că au fost astfel poziționate încât lumina Soarelui la data solstițiului de iarnă să cadă într-un fel anume.

Obiceiurile românești din preajma solstițiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, scrie televiziunea publică. Acesta era substituit printr-un arbore sacru – un brad sau stejar – care era tăiat și ars simbolic în noaptea de Crăciun, printr-un taur – reprezentat de o mască sau o Capră care, după ce însoțea cetele de colindători, era omorâtă simbolic și, mai ales prin porcul, sacrificat ritual la 20 decembrie (la Ignatul Porcilor ).

Strămoșii noștri marcau solstițiul și prin obiceiul urcării pe munte cu torțe aprinse, pentru a întâmpina răsăritul soarelui. Se spuneau rugăciuni, iar apoi se petrecea în jurul focului.