25 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. „Pentru toți politicienii aflați în campanie, lăsați-ne în pace măcar astăzi”. FOTO DE ARHIVĂ

Revolta anticomunistă de acum 25 de ani, de la Brașov, a fost aproape ignorată de oamenii de rând care nu s-au înghesuit la manifestările organizate Asociația „15 Noiembrie 1987”. Politicienii aflați însă în campanie electorală au ținut să fie văzuți în primul rând, fie că a fost vorba de candidați USL, ARD sau PPDD. La final – după ce l-a poftit zadarnic la cuvânt pe șeful CJ Brașov, liberalul Aristotel Căncescu, care plecase imediat după ce-și depusese coroana, împreună cu Petre Roman – președintele Asociației „15 Noiembrie 1987”, Florin Postolachi, a transmis un mesaj „pentru toți politicenii aflați în campanie electorală”: „Vă rugăm, aveți decența și nu murdăriți acest eveniment, lăsați-ne în pace măcar astăzi!”

În urmă cu 25 de ani

Cu doi ani înaintea revoluției din decembrie 1989 – transmisă în direct de Televiziunea Română Liberă și preluată de televiziunile din întreaga lume – o știre de presă anunța un eveniment de domeniul imposibilului la acea vreme într-o țară ca România lui Ceaușescu: chiar în ziua alegerilor pentru consiliile populare locale, câteva mii de muncitori de la uzina de autocamioane „Steagu Roșu” Brașov s-au revoltat și, scandând „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!” au pornit spre centrul orașului, unde au făcut apoi prăpăd în sediile Județenei PCR (actuala Prefectură) și Primăriei.

ACTUALITATE Gabriela Firea, măsuri pentru criza LOCUINȚELOR: „Soluții durabile pentru românii care se confruntă cu lipsa accesului la locuințe”

09:11

ACTUALITATE Ion Cristoiu: „TikTok cultivă negarea, este ANTISISTEM”

08:53

Paralizate parcă de îndrăzneala „stegarilor”, Securitatea și Miliția au reacționat abia după câteva ore, dar cu o violență a cărei amintire îi înfioară și acum pe cei ce i-au căzut victime: miile de protestatari masați în jurul celor două clădiri s-au trezit înconjurați de câteva zeci de blindate de intervenție și de câteva sute de militari din trupele de Securitate, înarmați cu tot arsenalul de intervenție, care i-au atacat fără milă, pornind apoi o adevărată hăituială pe străzile din centrul urbei. În mai puțin de o oră, vânătoarea s-a soldat cu arestarea a peste 300 de oameni, în zilele următoare – când Brașovul devenise, practic, un oraș închis, la cheremul securiștilor, milițienilor și activiștilor PCR și UTC – alți vreo sută ajungând și ei în beciurile Miliției și Securității, ridicați de acasă, ori de la locurile de muncă.

De la „Vrem mâncare la copii!” la „Jos Ceaușescu! Jos comunismul!”

Revolta a izbucnit, în noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1987, în Secția 440 „Matrițe” de la „Steagu Roșu”, în momentul în care muncitorii din schimbul trei au aflat că plata lefurilor – și așa înjumătățite de luni de zile – fusese amânată din nou. Furioși, câțiva muncitori au oprit lucrul și au încercat să ceară explicații șefilor, dar fără nici un rezultat, drept care, în scurt timp, li s-au alăturat și ceilalți colegi din secție, câteva zeci la număr.

Baricadați inițial în hală, oamenii au încercat apoi să-i mobilizeze la grevă și pe muncitorii din secțiile învecinate, așa încât, la ora 7 dimineață, când și-au făcut apariția muncitorii de la schimbul întâi, întreaga uzină era deja în fierbere. A urmat o nouă încercare de a sta de vorbă cu conducerea uzinei, eșuată și aceasta, după care, la un îndemn izbucnit din mulțime – „Hai la partid, la județ!” – câteva sute de muncitori s-au încolonat și, supravegheați de pe margine de milițieni și securiști în civil, au pornit spre sediul Comitetului Județean PCR din centru orașului, scandând într-una: „Vrem banii noștri!”, „Vrem lumină și căldură!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Veniți cu noi!”.

Chemarea nu a rămas câtuși de puțin fără ecou, așa încât, după nici trei kilometri, coloana ajunsă în dreptul Spitalului Județean număra câteva mii de oameni, numărul lor sporind cu fiecare clipă. Câteva troleibuze care le stânjeneau înaintarea au fost blocate rapid, apoi, la chemarea unuia dintre cei aflați în primele rânduri, protestatarii au îngenuncheat și au început să rostească „Tatăl Nostru”, rugăciune urmat imediat de „Deșteaptă-te, române!”, pornit de o altă voce din mulțime. După care s-a produs inimaginabilul: cineva a început să strige „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, vorbele sale fiind preluate, după o clipă de stupoare, de toți protestatarii, care le-au repetat într-una până la destinație – sediul Comitetului Județean PCR din centrul orașului.

Prăpăd la Județeana PCR și la Primărie

Aici, mulțimea furioasă a fost întâmpinată de primarul Calancea, care, pornit pe amenințări și insulte, s-a pomenit lovit peste față cu o coadă de steag, după care oamenii au dat năvală în clădire, aruncând pe ferestre tot ce le ieșea în cale, de tablourile „iubitului conducător”, clasoarele cu documente de tot felul și volumele de propagandă comunistă până la mobilier, telefoane, mașini de scris etc. Apoi, la îndemnul cuiva dintre cei ce nu apucaseră să ajungă în sediul Județenei PCR, o parte a protestatarilor și-a mutat atacul la clădirea Primăriei, aflată peste drum, în care nu au mai găsit însă nici urmă de funcționar, nici măcar la secția de votare amenajată la parterul instituției.

Când devastarea celor două clădiri era în toi, protestatarii s-au pomenit înconjurați, fără veste, de zeci de mașini blindate de intervenție și câteva sute de scutieri înarmați până-n dinți, care au început imediat să lovească orbește în mulțime, culcând la pământ și încătușând pe oricine reușeau să pună mâna, bărbați, femei, copii sau vârstnici, fără alegere. Protestatarii au încercat să-și caute scăparea care încotro pe străzile din jur, dar peste 300 de oameni n-au mai izbutit să scape vânătorii sălbatice declanșate de scutieri, care au umplut cu ei beciurile Miliției și Securității. În zilele următoare, lor aveau să li se alăture alți aproape o sută de participanți la revoltă, ridicați de acasă ori de la locurile de muncă, majoritatea celor arestați fiind transferați apoi la sediul Inspectoratului General al Miliției din București, unde au fost anchetați și torturați sălbatic, timp de două săptămâni. Între timp, în întreprinderile și instituțiile din Brașov erau organizate mitinguri de înfierare a participanților la revoltă, pentru care mulți dintre cei aleși pe sprânceană să ia cuvântul cereau „cu mânie comunistă” pedeapsa cu moartea.

Condamnați pentru „huliganism”

Ceaușescu le-a schimbat însă osânda: la procesul din 3 decembrie 1987, organizat și desfășurat după o regie minuțios pusă la punct, un număr de 61 de participanți la revoltă au fost acuzați de „huliganism”, condamnați la pedepse între 6 luni și trei ani cu executare la locul de muncă și deportați în alte localități din țară, alți 27 de participanți scăpând doar cu deportarea. Timp de mai bine de doi ani, toți au fost supuși de Miliție și Securitate unei „urmăriri informative” stricte, care a încetat abia la începutul lui 1990, când primii zece „stegari” deportați au putut să revină la Brașov, unde au înființat imediat Asociația „15 Noiembrie 1987”. Lucru care nu i-a fost hărăzit însă și lui Vasile Vieru, considerat de anchetatori unul dintre capii revoltei, care a murit după nici un an, în septembrie 1988, în urma torturilor cumplite suferite în timpul anchetei. Apoi, numărul celor trecuți în neființă a crescut de la an la an, ajungând acum, la un sfert de veac de la revolta din acea duminică din toamna lui ’87, la 12 oameni.