Prima pagină » Știri » 27 de ani de la manifestațiile care au dus la izbucnirea Revoluției

27 de ani de la manifestațiile care au dus la izbucnirea Revoluției

27 de ani de la manifestațiile care au dus la izbucnirea Revoluției
15 decembrie 1989 a fost momentul de pornire a revoltei de la Timișoara, care în câteva zile s-a transformat în Revoluția ce a dus la căderea regimului comunist.

În urmă cu 27 de ani, în fața Bisericii Reformate unde era și locuința pastorului  László Tökés  s-au adunat grupuri de enoriași care își exprimau solidaritatea împotriva unei nedrepte sentințe a autorităților de evacuare a pastorului. După ce s-a dispersat, mulțimea s-a adunat din nou a doua zi și Revoluția nu a mai putut fi oprită.

16 decembrie 1989 a fost prima zi în care la Timișoara s-au auzit scandările „Democrație” și „Jos Comunismul”. Dimineață, timișorenii s-au adunat la casa episcopului reformat Laszlo Tokes care urma să fie evacuat din oraș, scrie televiziunea publică. Protestatarii s-au adunat câteva ore mai târziu în Piața Maria. Acesta a fost momentul în care mitingul de susținere față de pastorul Tokes s-a transformat în protest față de regimul comunist.

Revoluționarii s-au împărțit în două coloane. Una a plecat spre Complexul Studențesc, pentru a-i convinge pe studenți să se alăture demonstranților, iar alta a mers la Comitetul Județean de Partid.

Oamenii au dat foc cărților lui Ceaușescu, iar autoritățile au trimis în zonă scutieri și vehicule dotate cu tunuri de apă. Armata a fost scoasă în stradă, iar sute de demonstranți au fost bătuți.

În seara de 16 decembrie 1989, la Timișoara au avut loc primele confruntări între manifestanți și forțele de represiune. Securitatea și Miliția au arestat aproape 1.000 de persoane, mulți dintre ei fiind bătuți.

Scânteia Revoluției aprinsă la Timișoara avea să devină o flacără care a cuprins în zilele următoare întreaga țară.

Autor

Citește și