Prima pagină » Știri » 30 de ore de la Timișoara și Arad până la Mangalia. Două trenuri au ajuns la destinație pe o rută ocolitoare

30 de ore de la Timișoara și Arad până la Mangalia. Două trenuri au ajuns la destinație pe o rută ocolitoare

30 de ore de la Timișoara și Arad până la Mangalia. Două trenuri au ajuns la destinație pe o rută ocolitoare
Două trenuri Interregio care au plecat duminică după-amiază din Timișoara, respectiv Arad, au ajuns la destinație în Mangalia după peste 30 de ore, pe o rută ocolitoare din cauza inundațiilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că operatorul național CFR Călători a decis ca cele două trenuri să fie cuplate din Drobeta Turnu Severin pentru că acestea aveau în componență vagoane de dormit.

„Două trenuri Interregio, 1992 Timișoara – Mangalia, care a plecat duminică la ora 17,30 din Timișoara, respectiv 12922 Arad – Mangalia, care a plecat din Arad la 19,30, au ajuns la Drobeta Turnu Severin în cursul nopții. Din cauza inundațiilor a fost o spălare de terasament între Igiroasa – Prunișor – Gârnița și nu se mai permitea continuarea călătoriei pe porțiunea respectivă, astfel că au trebuit găsite soluții de transbordare. Operatorul național CFR Călători a decis ca cele două trenuri să fie cuplate din Drobeta Turnu Severin și să meargă pe o rută ocolitoare până la Mangalia. Decizia a fost luată deoarece trenurile aveau în componență vagoane de dormit și nu s-a dorit trezirea călătorilor în toiul nopții pentru a-i transborda în alt tren. Astfel, trenul rezultat din cuplarea celor două care au plecat din Timișoara și Arad a ajuns luni seară înainte de ora 22 în București, iar în jurul orei 2 la destinație, în Mangalia”, a spus Brânzan.

Noua rută ocolitoare, mai lungă, a trecut prin Lugoj, Ilia, Simeria, Livezeni, Filiași, Craiova, București-Nord, Mangalia.

Călătorii au primit pe traseu, în anumite stații, sandwich-uri și sticle cu apă.

Un călător a declarat că oamenii au primit haotic informații. În plus, într-un vagon erau 40 de elevi din Simeria care mergea la mare.

„Ne învârtim parcă în cerc…viteza e de 20-30 km/oră. Ne pierdem răbdarea. Să le fie rușine celor de la CFR. Am făcut deja 800 km pentru a ocoli o porțiune de drum blocată, spun ei. Ce fel de asistență ne vor oferi? Am primit o sticlă de apă la 5 pesoane și câte un corn. Sunt copii foarte mici în tren (bebeluși), nu cred că vor mânca cornuri cu vanilie. Să nu mai spun de toalete care sunt înfundate”, a spus un alt călător.

 

 

Citește și