300 de zboruri din România, afectate de o grevă vineri dimineață
„Nu avem cum evita greva de avertisment de două ore de mâine, între ora 11:00 și 13:00. Marele lucru pe care noi îl încercăm, toate eforturile sunt ca să reușim să evităm greva generală. Astăzi o să avem discuții și o să ținem permanent legătura cu cei de la Eurocontrol, care se ocupă și răspund de fluxurile de trafic în Europa. Tot ceea ce este legat de cine zboară, cum zboară, la ce oră decolează, la ce oră aterizează, vor fi reglementate prin Eurocontrol” a declara, pentru Rador, liderul de sindicat.
Revendicările salariaților sunt legate mai ales de lipsa de personal, în condițiile în care, după conflictul din Ucraina, numărul de aeronave care zboară pe cerul României a crescut foarte mult. În perioada grevei de avertisment nu vor fi afectate zborurile umanitare de stat, medicale, de căutare și salvare și de urgență.