3.000 de camere video supraveghează școlile din București. Fiecare unitate de învățământ va fi supravegheată de câte polițist special desemnat
Unitățile de învățământ preuniversitar din Capitală sunt dotate cu 3.000 de camere video, pentru prevenirea infracționalității atât în interiorul școlilor, cât și în jurul acestora, a precizat, joi, șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Constantin Trăistaru.
Potrivit lui Trăistaru, autoritățile urmăresc ca aceste camere să fie folosite, în viitor, într-un sistem integrat de intervenție rapidă.
Șeful ISMB a explicat că, odată cu implementarea unui astfel de sistem, s-ar economisi sume mari de bani, în condițiile în care serviciile firmelor de pază contractate să asigure securitatea în școli și în apropierea acestora sunt foarte scumpe.
În București sunt 424 de unități de învățământ preuniversitar, conform ISMB.
Echipajele de Poliție vor fi prezente zilnic, începând cu prima zi de școală, în zona intrărilor în unitățile de învățământ, în intervalele orare în care elevii intră sau ies de la cursuri, urmând să fie supravegheate, de asemenea, traseele pe care se deplasează aceștia, a anunțat, miercuri, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
În plus, conform planului de măsuri, fiecare unitate de învățământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto și pedestre ale poliției. De asemenea, la fiecare școală vor fi afișate datele de contact ale polițistului de proximitate, pentru o mai bună comunicare, a precizat IGPR.
Polițiștii vor patrula în zona școlilor și când elevii nu au cursuri, întrucât multe unități școlare dețin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii, potrivit sursei citate.
Fiecare școală va fi supravegheată de câte polițist special desemnat
Poliția Capitalei a desemnat câte un polițist cu experiență pentru fiecare școală sau grădiniță în parte, care va răspunde personal de liniștea și ordinea în instituția avută în grijă, a anunțat, joi, comisarul șef Dumitru Gheorghe, director general adjunct în Poliția Capitalei.
Potrivit polițiștilor, toate cele 424 de școli și grădinițe din București vor fi astfel supravegheate de câte un polițist, care va avea grijă să identifice probleme legate de „fauna” infracțională din jurul acestor unități și de așa-numiții elevi-problemă.
„Acești polițiști vor ține legătura cu profesorii, vor sta de vorbă cu elevii și vor răspunde personal pentru evenimentele care se produs în școlile care li s-au dat în grijă”, a explicat comisarul șef Dumitru Gheorghe.
Directorul general adjunct din Poliția Capitalei a mai afirmat că, din experiența anilor trecuți, infracționalitatea în școli reprezintă aproximativ 0,3 la sută din numărul total de infracțiuni înregistrate, într-un an, de Poliția Capitalei. În acest sens, a spus Gheorghe, cele mai multe plângeri fac referire la loviri și la furturi de telefoane mobile, laptopuri și bani.
Prentru o mai bună prevenire a infracționalității în școli, oficialul Poliția Capitalei a dezvăluit că, la orele la care elevii vin și pleacă de la cursuri, vor exista patrule de poliție care vor staționa în apropiere și vor supreveghea zona în așa fel încât să poată interveni imediat în cazul în care sunt anunțați sau constată personal comiterea unor fapte antisociale.