32 dintre turiștii români afectați de inundațiile din Bulgaria au fost aduși în țară

Publicat: 22 06. 2014, 19:22
Actualizat: 28 09. 2018, 14:13

„Toți cetățenii români care au solicitat sprijinul autorităților române au fost aduși în țară și ceea ce este mai importat au fost aduși în siguranță. Nu trebuie să uităm că printre cei 32 de cetățeni cel mai mic are nouă luni și trebuia adus într-un anumit climat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Paula Anghel, după sosirea autocarului în care se aflau turiștii.

Astfel, din cei 32 de turiști repatriați opt au rămas în Constanța, restul urmând să-și continue drumul până în București.

De asemenea, autoritățile române au adus din Bulgaria și opt autoturisme ale turiștilor respectivi care au fost avariate în urma inundațiilor din țara vecină. Din aceste autovehicule, trei au fost lăsate în municipiul Constanța, într-o parcare pusă la dispoziție gratuit de către Primărie, celelalte urmând să fie duse în București.

Oamenii au povestit că mașinile au fost avariate după ce apa a intrat până la bordul acestora.

„Eram în hotel la 7.00 dimineața când a venit o viitură foarte puternică, a inundat mașini, a intrat apa până în recepție. Ulterior, autoritățile bulgare au săpat mai multe șanțuri pentru a se scurge apa. Teamă nu mi-a fost de viața mea, dar din păcate am suferit pagube materiale. Mașina a suferit pagube materiale, a fost inundată și s-a defectat”, a povestit Lucian din Brașov, unul dintre turiștii afectați, la sosirea în municipiul Constanța.

Un alt turist aflat în aceeași situație a spus că dacă ar fi fost anunțați de bulgari de ceea ce avea să se întâmple ar fi reușit să-și mute mașinile într-o zonă mai puțin periculoasă și poate nu ar mai fi fost afectate.

„Dacă ne anunțau de dimineață că e pericol, le salvam pe toate. Niște polițiști din Brașov și București, care au copii mici, s-au trezit devreme și au alarmat pe toată lumea. Am vrut să scoatem mașinile, dar era prea târziu, apa era până la volan. Viitura a venit noaptea , dar pe 5.00 – 6.00 dimineța a crescut brusc nivelul apei, ca și cum ai dat drumul la un baraj. Iar bulgarii ne cereau 50-70 de leva ca să ducă mașina 400-500 de metri într-un loc mai sigur”, a spus un turist din Onești.

Cei mai mulți dintre turiștii aduși în țară de autoritățile române au fost mulțumiți de calitatea serviciilor oferite de Bulgaria, nu însă și de modul în care autoritățile au reacționat după producerea inundațiilor.

Un convoi format dintr-un autocar și mai multe autoplatforme s-a deplasat, duminică, din Constanța în Bulgaria pentru a aduce în țară 32 de persoane și opt autoturisme, afectate în urma inundațiilor din țara vecină. După ce au lăsat în Constanța opt persoane și trei autoturisme, convoiul își continuă drumul spre București.

În ultimele zile, orașul bulgar Varna și alte localități din Bulgaria, între care și stațiunea Albena, au fost grav afectate de inundațiile puternice care s-au înregistrat în zonă în urma ploilor toernțiale și a scurgerilor de pe versanți, cel puțin zece persoane pierzăndu-și viața din cauza apelor revărsate.

Turiștii români aflați pe litoralul bulgăresc, în regiunea Albena, acuză autoritățile străine că nu îi ajută să plece acasă, după ce stațiunea a fost grav afectată de inundații, românii reclamând că au fost evacuați doar cetățenii ruși și germani, în timp ce românii s-au ajutat între ei.