3,5 milioane de români sunt în Diaspora. Ce se întâmplă cu anii munciți când revin acasă

Publicat: 22 08. 2016, 08:59
Actualizat: 22 08. 2016, 12:08

„Am stat zile întregi la cozi, cerând și insistând. Am vrut să revin acasă să am o viață liniștită”

Din ianuarie 2007, de când România a devenit membră al UE, se aplică prevederile legislației europene în domeniul securității sociale, astfel românii care au muncit în spațiul UE și care au împlinit vârsta pensionării pot beneficia de o pensie comunitară, în funcție de vârsta standard de pensionare în țara în care au lucrat. Pentru a beneficia de aceste drepturi românii trebuie să depună o cerere și actele doveditoare la Casa Națională de Pensii.

Florina a plecat la muncă în Spania în 2002, iar după 10 ani de muncă a decis să se întoarcă în România. A adus cu ea actele doveditoare pentru a putea obține dreptul la pensie.
„Muncesc în Spania din 2002. Primii ani la negru, apoi cu acte, contract de muncă, asigurare medicală. În 2012, am hotărât să mă întorc acasă. Aveam 50 de ani, soțul meu decedase cu șapte ani în urmă, iar copiii erau deja mari, pe picioarele lor. Voiam să trăiesc în liniște în Romania, mai ales că trecusem prin două intervenții chirurgicale majore și mă alesesem și cu două hernii la coloană, astm și artroză generală”, a declarat Florina pentru MEDIAFAX.

Ajunsă în România, Florina a mers la Casa de Pensii pentru a cere cartea de muncă a soțului ei, având opțiunea să aleagă propria pensie pe caz de boală sau pensia de văduvă. „Am stat zile întregi la cozi, cerând și insistând. A fost imposibil să mi se dea cartea de muncă a soțului meu, care se pensionase cu un an înainte de data decesului. Au fost invocate o grămadă de motive: că în 2005 nu exista arhivarea pe calculator, că s-a schimbat locația etc. Ca să nu mai vorbesc de medicul de la comisia de pensii, care, privindu-mă suspicios și ironic, mi-a spus că sunt bună de muncă și că arăt sănătoasă.”

I s-a cerut să traducă sute de pagini de acte medicale, analize, internări, operații, deși femeia spune că avea un document semnat și parafat de medical de familie care însuma toate diagnosticele, tratamentele și intervențiile chirurgicale.
„Mi-a fost imposibil să obțin cartea de muncă a soțului și între timp am primit din Spania programarea pentru o nouă intervenție chirurgicală, așa că mi-am făcut bagajul și am plecat înapoi. Am rămas cu un gust amar”, a mai spus Florina.

Până la finele anului trecut, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice, peste 90.000 de români beneficiază de pensii comunitare, 40 la sută dintre aceștia sunt stabiliți în străinătate, autoritățile române virând banii în conturile din străinătate. Cei mai mulți beneficiari au lucrat legal în Germania, Ungaria, Italia și Spania.

Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), românii care se întorc în țară după ce au lucrat în state membre ale Uniunii Europene beneficiază de „informare și consiliere, mediere, formare profesională, consultanță pentru începerea unei afaceri, servicii de preconcediere, certificarea competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, precum și alte măsuri pentru stimularea ocupării, respectiv completarea veniturilor salariale, subvenționarea locurilor de muncă pentru angajatori și diferite categorii de persoane.”

Începând cu anul 2007, ANOFM facilitează libera circulație a lucrătorilor în statele membre ale Uniunii Europene și în statele care au semnat Acordul privind Spațiul Economic European (SEE), precum și în statele care au semnat cu România tratate, acorduri sau convenții.

Perioadele de asigurare, de muncă sau de activitate independentă realizate de cetățenii români în afara țării pot fi totalizate, iar certificarea perioadelor se face de către agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de care șomerul aparține. Calcularea cuantumului prestației de șomaj se realizează luând în considerare exclusiv salariul sau venitul profesional primit pentru ultima activitate desfășurată în România, excepție făcând doar lucrătorii frontalieri.

 

3.500 de bistrițeni care au lucrat peste hotare au cerut pensii comunitare „Am cotizat șapte ani la sistemul de pensii din Spania”

Deși cererea se depune la o singura instituție, respectiv la Casa teritorială de Pensii din raza domiciliului, instituția urmând să se ocupe apoi de stabilirea drepturilor la pensie și de corespondența cu statele unde beneficiarul a lucrat, procedura pentru întregirea stagiilor de cotizare este una de durată, și extrem de complexă.

„Majoritatea solicitărilor depuse pentru stabilirea pensiei sunt pentru limita de vârstă, urmate apoi de cele pentru pensia anticipată, de boală și de urmaș și confirmări stagii de cotizare realizate în România sau alte state. Cererile sunt mai complexe decât cele pentru pensia națională și implică un timp mai îndelungat pe care trebuie să-l petreci cu fiecare beneficiar de pensie în parte. Trebuie îndrumați pentru a completa corect și complet actele. Ei anexează actele pentru munca prestată în alte state dar cererea trebuie să trebuie să fie completă, cu semnături, cu informații destul de detaliate, care în mod normal nu se cer pentru pensia națională. Formularele sunt voluminoase și de aici apar probleme. Cerem multe informații despre familie, copii, informații de viață care pentru pensia națională nu se cer” a declarat, pentru MEDIAFAX, Garofița Guță, inspector pentru pensii internaționale de la Casa de Penii Bistrița-Năsăud.

3.500 de bistrițeni care au muncit peste hotare au cerut statului român pensii comunitare, anunță autoritățile locale. „Din Germania și Spania avem cele mai multe solicitări și cu aceste țări se lucrează și cel mai ușor. Urmează apoi Franța, Ungaria și Austria. Cel mai dificil este de lucrat cu Grecia, Portugalia Cipru și Israel” a mai spus Garofița Guță.

Peste 50 la sută din solicitările venite la Casa de Pensii Bistrița-Năsăud sunt depuse pentru cei care au îndeplinit vârsta de pensionare și solicită acordarea drepturilor bănești, însă există și situații în care cei care au lucrat peste hotare cer completarea stagiului de cotizare, mai având ani buni până la pensie.

Este și cazul lui Florin și Denisa Toroschi care s-au întors în România după opt ani munciți în Spania. Doar că din cauza procedurii greoaie, Denisa Toroschi a renunțat deocamdată la stabilirea stagiului de cotizare.

„Trebuie să aduci în primul rând datele din țara de unde te-ai întors, o dovadă a anilor lucrați. Dovada se depune împreună cu o cerere tip la Casa de Pensii, la departamentul de pensii internaționale. Cei de acolo, prin intermediul unui formular european solicită să li se verifice informația de către statul de unde vrei să aduci anii de muncă. În funcție de aceasta se recunoaște la pensie. Este un formular de cooperare între state și durează destul de mult până se completează. Eu am muncit trei ani în străinătate, legal, cu carte de muncă și pentru că nu mi-a expirat Vida Laboral (certificat care arată gradul de cotizare în Spania) nu am putut depune actele deocamdată. Trebuie actualizat pentru că este valabil numai o perioadă de șase luni. Trebuie să mă întorc în Spania și să fac noi solicitări de eliberare a actelor dar, deocamdată, mai am mulți ani până la pensie și nu am nevoie de el” spune Denisa Toroschi.

Actele lui Florin Toroschi sunt depuse de mai mulți ani, dar nu a primit deocamdată un răspuns. „Am cotizat șapte ani la sistemul de pensii din Spania și asta îmi apare în Vida Laboral. Am lucrat la început în agricultură că a fost cea mai simplă modalitate de a mă angaja, apoi la o firmă de IT și în cele din urmă mi-am deschis mica mea afacere și am lucrat autonom. După ce m-am întors acasă am depus actele și aștept încă un răspuns. Nu mă grăbesc că mai am până ies la pensie dar durează destul de mult până primești un răspuns” a explicat Florin Toroschi pentru MEDIAFAX.

Cei doi soți susțin că primul care trebuie să știe de ce acte este nevoie pentru a i se recunoaște drepturile este chiar beneficiarul. „În mod normal înainte de a depune actele trebuie să întrebi pe cineva care știe lucrurile acestea din străinătate. Doamnele de la Casa de Pensii sunt foarte drăguțe și îți explică anumite lucruri pe care le știu, dar detalii de genul acesta nu au de unde ști. Dacă nu au cerut tot ce trebuie și unde trebuie, nimeni din Spanie nu o să-i spună acest lucru. Cel care vrea pensie trebuie să știe înainte de a ajunge la casa de pensii aceste lucruri” mai spune Denisa Toroschi.

Ea a lucra timp de trei ani ca și consilier juridic în Madrid și a înțeles cum funcționează sistemul și de ce durează atât de mult până când se primește un răspuns. „Este complicată corespondența între țări și de aste durează foarte mult. De la Bistrița cererea ajunge la Ministerul Muncii. De acord ajunge la Ministerul de Externe al României. Ministerul de Externe al României o trimite mai departe la Ministerul de Externe spaniol de exemplu. De la Ministerul de Externe spaniol ajunge la Ministerul Muncii din Spania și el o trimite la comunitatea de unde aparține. De la comunitate merge la agenție și așa mai departe… Deci trece prin foarte multe filtre până ajunge la destinatar și la fel să-și întoarce. Nu există un drum direct de la Bistrița de exemplu la agenția din Aranjuez , de exemplu.” susține Denisa Toroschi.

 

O suceveancă care lucrează în străinătate își achită în țară contribuțiile sociale: „Lucrurile se schimbă și e mai sigur să ai bătrânețea asigurată la tine acasă”

Suceveaca Cristina N. a lucrat, în ultimii zece ani, la diverse familii din Italia, Germania, Franța sau Spania, unde a îngrijit, în special, copii preșcolari, dar și bătrâni. Recunoaște că în unele cazuri a muncit la negru, alteori a avut acte legale, dar indiferent de situație și-a plătit contribuțiile sociale în țară pentru a avea siguranța unei pensii.

„Cred că e mai bine așa și mă gândesc că voi avea o pensie cu care să mă pot întreține când voi fi în vârstă”, a menționat Cristina. Femeia susține că are mai multă siguranță dacă are achitate aceste contribuții în țară, deși știe că va beneficia la pensie și de contribuțiile care i-au fost achitate de angajatori în alte țări ale UE.

„Mă bazez mai mult pe ceea ce am în țară”, a spus ea arătând că „lucrurile se schimbă și e mai sigur să ai bătrânețea asigurată la tine în țară”.

Potrivit legislației, actele necesare pentru pensia comunitară sunt::
Pentru stabilirea pensiei de bătrânețe (pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială) se depun urmatoarele documente:
– cerere de instrumentare a pensiei de bătrânețe -formularul E202 RO
– certificat privind cariera de asigurat -formularul E207RO, însoțit de documente din care rezultă că a fost asigurat pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene
– documente prevăzute de Legea nr.263/2010 pentru deschiderea drepturilor de pensie
– acte de identitate ale membrilor de familie aflați în întreținere

Pentru stabilirea pensiei de invaliditate se depun următoarele documente:
– cerere de instrumentare a pensiei de invaliditate- formularul E204 RO
– certificat privind cariera de asigurat -formularul E207RO, însoțit de documente din care rezultă că a fost asigurat pe teritoriul unui stat membru al UE

– documente prevăzute de Legea nr.263/2010 pentru deschiderea drepturilor de pensie
– decizie medicală de încadrare în grad de invaliditate
– acte de identitate ale membrilor de familie aflați în întreținere

Pentru stabilirea pensiei de urmaș se depun următoarele documente:
– cerere de instrumentarea pensiei de urmaș -formularul E203RO
– certificat privind cariera de asigurat -formularul E207RO, însoțit de documente din care rezultă că a fost asigurat pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene
– documente prevăzute de Legea nr.263/2010 pentru deschiderea drepturilor de pensie
– acte de identitate ale membrilor de familie aflați în întreținere

În primul trimestru din 2016, 552 de cetățeni români întorși în țară au apelat la serviciile ANOFM. Dintre aceștia, 133 au lucrat în Spania, 107 în Italia și 95 în Germania. Din cele 552 de persoane, 369 au lucrat în străinătate cu forme legale.