39 de dosare penale și 30 de amenzi după incidentele de la Pungești din ultima săptămână. Ce au găsit jandarmii în „tabăra de rezistență”

39 de dosare penale și 30 de amenzi după incidentele de la Pungești din ultima săptămână. Ce au găsit jandarmii în tabăra de rezistență
Publicat: 09/12/2013, 20:49
Actualizat: 08/02/2016, 03:24

Un număr de 39 de protestatari sunt cercetați penal în urma incidentelor care au avut loc în ultima săptămână în zona Siliștea – Pungești, potrivit Jandarmeriei Române, totodată 30 de persoane, inclusiv dintre cele care sunt anchetate penal, fiind amendate cu suma totală de 10.000 de lei.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Jandarmeria Română, 50 de persoane au fost ridicate din zona localităților Siliștea – Pungești în perioada 2-8 decembrie și duse la sediul Poliției Județene Vaslui pentru a fi identificate și pentru stabilirea condițiilor în care s-au produs incidentele din timpul manifestațiilor împotriva explorării gazelor de șist.

În urma audierilor, polițiștii vasluieni au întocmit 39 de dosare penale, din care șase pentru blocarea drumului județean Vaslui – Gârceni, la Siliștea, 16 pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice, 17 dosare pentru distrugere, fiind vorba în special despre protestatarii care au dărâmat gardul ce împrejmuiește terenul deținut de Chevron la Pungești și un dosar penal pentru port ilegal de armă albă, respectiv cuțit.

Totodată, jandarmii au amendat 30 de protestatari, o parte dintre aceștia fiind cercetați și penal pentru infracțiuni pe care le-ar fi comis în timpul manifestațiilor. Sancțiunile aplicate de forțele de ordine sunt cuprinse între 500 și 5.000 de lei, valoarea totală a acestora ridicându-se la 10.000 de lei.

Amenzile au fost date pentru „participarea la o adunare publică nedeclarată, urmată de refuzul părăsirii acesteia la solicitarea forțelor de ordine, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, precum și refuz de legitimare”.

„Nicio persoană nu a suferit acte de agresiune fizică din partea jandarmilor, atât la locul unde s-au desfășurat evenimentele, cât și pe timpul deplasării sau pe durata activităților de identificare desfășurate la sediul Poliției. Pentru activitatea de constatare a împrejurărilor de săvârșire a faptelor antisociale, personalul Jandarmeriei Române și-a asigurat mijloacele de probare necesare, respectiv înregistrări video și fotografii operative, ce vor fi puse la dispoziția organelor de urmărire penală”, se arată în comunicatul dat publicității luni de Jandarmeria Română.

Cele mai multe dosare penale și amenzi au fost date în urma incidentelor de sâmbătă, când o parte din cei aproximativ 400 de protestatari care au participat la manifestația din zona terenului luat în concesiune de Chevron au dărâmat gardul care împrejmuiește suprafața de 20.000 de metri pătrați deținută de compania petrolieră. Ulterior, jandarmii și polițiștii au trecut la percheziționarea corturilor și barăcilor ridicate vizavi de terenul deținut de Chevron, după ce manifestanții au aruncat cu petarde spre forțele de ordine.

În urma perchezițiilor, au fost găsite o cutie cu 20 de petarde, șapte recipiente de plastic cu capacitate cuprinsă între doi și cinci litri, în total 19,5 litri, un recipient de 20 de litri și o sticlă de un litru care avea atașat un fitil din material textil, toate pline cu lichid cu miros specific de benzină.

În timpul manifestațiilor, un tânăr din Brașov a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, după ce a acuzat dureri în zona pieptului, în urma conflictelor cu jandarmii. Diagnosticat cu un traumatism toracic minor, tânărul a fugit din spital după ce, în urma radiografiei, s-a constatat că nu are nicio leziune toracică.

Imediat după incidentele de sâmbătă, Chevron a anunțat suspendarea activității în perimetrul deținut în zona localității Siliștea. A doua zi dimineață, la mai puțin de 24 de ore de la producerea incidentelor, compania petrolieră și-a reluat activitatea, în primă fază fiind reamplasat gardul distrus de protestatari. De luni, Chevron a continuat și lucrările de amenajare a platformei pe care urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui.

Luni, pe drumul județean Vaslui – Gârceni, în apropierea localității Siliștea, continuă să fie menținute filtrele rutiere instituite de forțele de ordine în urma incidentelor de la sfârșitul săptămânii. Practic, toate persoanele, inclusiv șoferii de mașini care vor să treacă de acel baraj pentru a ajunge în localitatea Pungești sunt legitimate și notate în carnețele de către forțele de ordine. Totodată, celor aflați în tranzit li se pune în vedere că nu au voie să oprească în dreptul terenului deținut de Chevron.

La ora transmiteri acestei știri, în zona localităților Siliștea și Pungești sunt aproximativ 40 de jandarmi, fără a exista proteste în cursul acestei zile.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Se introduce taxa de carbon. Cine este obligat să o plătească
Cea mai mare dilemă a șoferilor, la schimbarea anvelopelor. Sfatul experților
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță