4 MAI. Ziua Internațională a Pompierilor
În fiecare an se sărbătorește, la data de 4 mai, Ziua Internațională a Pompierilor. Este prilejul prin care sunt onorate toate sacrificiile pe care pompierii le fac în fiecare zi pentru noi.
De asemenea, este ziua în care ne amintim de pompierii care au murit în timp ce încercau să salveze comunitatea, oamenii care și-au sacrificat viața pentru a proteja pe alții, scrie Firefightersday.
Prin purtarea culorilor roșu și albastru (simbolurile focului și apei) sau participând la un eveniment de aniversare, putem să ne arătăm recunoștința pentru pompierii de pretutindeni.
Pompierii își dedică viața pentru protecția comunității, iar pentru asta merită sa fie apreciați în întreaga lume.
Sărbătoarea a fost instituită pe 4 ianuarie 1999, după decesul a cinci pompieri în circumstanțe tragice într-un incendiu de pădure din Australia.