Prima pagină » Știri » 40 de angajați ai CEO Oltenia au intrat în greva foamei. Oamenii cer salarii mai mari

40 de angajați ai CEO Oltenia au intrat în greva foamei. Oamenii cer salarii mai mari

40 de angajați ai CEO Oltenia au intrat în greva foamei. Oamenii cer salarii mai mari
Detalii pe Gândul.

Gabriel Căldărușe, președintele SMEO a declarat, marți, corespodnentului MEDIAFAX, că 40 de persoane protestează în fața CEO, aceștia intrând în greva foamei

„Sunt 40 de persoane, care fac parte din Sindicatul Mine Energie Oltenia, protestează în fața sediului Complexului Energetic Oltenia. Au intrat în greva foamei. Revendicările noastre sunt clare, dorim ca, începãnd cu data de 1 decembrie, toți salariații CEO să beneficiaze de creșteri salariale, în mod egal, indiferent de poziția deținută în cadrul companiei și dorim în plus un fond de promovare, care să rezolve discrepanțele care există în cadrul acestei unități”, a spus Căldărușe.

Potrivit acestuia, oamenii care protestează fie sunt liberi, fie în concediu.

Căldărușe a mai declarat că a avut loc o primă discuție cu o parte din membrii directoratului CEO, la ora 08.00, până nu s-a concretizat nimic, astfel că sindicaliștii au decis să intre în greva foamei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?