42 de imigranți au cerut azil în România, apoi s-au înghesuit într-o cisternă ca să fugă
This browser does not support the video element.
Cisterna, goală, era condusă de un bărbat de 48 de ani din județul Sălaj.
„Acționând în baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care în cisternă au fost descoperite, ascunse, 42 de persoane, 14 bărbați, 10 femei și 18 copii”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit să este vorba de 41 de cetățeni irakieni și 1 marocan, 24 de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 52 de ani și 18 minori, cel mai tânăr având numai 2 luni, toți solicitanți de azil în România.
Migranții sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar șoferul român pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.