47 de percheziții în Constanța. Este vizată o grupare specializată în contrabanda cu țigări
Un număr de 47 de percheziții au loc, marți dimineață, în Constanța și Medgidia, fiind vizată o grupare specializată în contrabanda cu țigări, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă Constanța, acțiunea a fost organizată în comun cu lucrători ai DGIPI – Serviciul județean Constanța, sub coordonarea unui porocuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, și cu sprijinul Poliției Municipiului Constanța și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean.
La ora transmiterii acestei știri, cele 47 de percheziții în Constanța și Medgidia sunt în curs de desfășurare, mai multe persoane suspectate de trafic și contrabandă cu țigări urmând să fie duse la sediul Gărzii de Coastă pentru audieri.