Prima pagină » Știri » 48 de urși în fondul de vânătoare de la Dâmbovița, efectivul optim e de 23. „Am solicitat vânarea a șapte urși din fondul din localitatea Moroieni, dar ministerul a dat derogare pentru unul”

48 de urși în fondul de vânătoare de la Dâmbovița, efectivul optim e de 23. „Am solicitat vânarea a șapte urși din fondul din localitatea Moroieni, dar ministerul a dat derogare pentru unul”

48 de urși în fondul de vânătoare de la Dâmbovița, efectivul optim e de 23.
Efectivul optim al urșilor în fondul de vânătoare din județul Dâmbovița este de 23 de exemplare, însă acolo trăiesc 48 de urși, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX directorul general pentru controlul biodiversității al Gărzii de Mediu, Marius Bărbulescu.

Efectivul optim al urșilor în fondul de vânătoare din județul Dâmbovița este de 23 de exemplare, însă acolo trăiesc 48 de urși, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX directorul general pentru controlul biodiversității al Gărzii de Mediu, Marius Bărbulescu.

„Noi am solicitat recoltarea (vânarea, n.r) a șapte urși (din Fondul privat de vânătoare „Dunărea 2007″ din localitatea Moroieni, n.r.), dar de la minister s-a dat derogare doar pentru unul”, a spus Marius Bărbulescu, precizând că problema suprapopulării fondurile de vânătoare există peste tot în țară.

Efectivul optim pe țară este de 4.000 de urși și este depășit, numărul acestora fiind estimat la 6.000, a mai spus Bărbulescu.

El a precizat că dorește să propună Ministerului Mediului ca la contractele de cesionare a fondurilor de vânătoare să se întocmească acte adiționale care să îi oblige pe cei care le gestionează să ia măsuri suplimentare pentru siguranță, dar și pentru combaterea braconajului.

Efectivele optime pentru principalele specii de vânat sedentar pe fiecare fond de vânătoare în parte se stabilesc pentru a nu se vâna în exces sau insuficient, astfel încât să se producă suprapopulări sau degenerări care să cauzeze prejudicii, se arată pe site-ul Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, discută, luni, cu reprezentanții asociațiilor de vânătoare și ai ONG-urile din domeniul protecției animalelor, „pentru a stabili de comun acord pașii necesari pentru gestionarea populatiei de urși, precum și procedurile la nivel instituțional în vederea armonizării legislației existente în prezent referitor la populația de urși din România”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului și Pădurilor.

În județul Dâmbovița, în ultimele zile au avut loc mai multe atacuri ale urșilor, în urma cărora au două persoane au murit și alte două au fost rănite.

Ministrul Rovana Plumb a declarat, vineri, că Fondul Privat de vânătoare „Dunărea 2007” din localitatea Moroieni, județul Dâmbovița, se întinde pe o suprafață de aproape 20.000 de hectare și are doar doi paznici, precizând că verificările corpului de control în zonă sunt în desfășurare.

Rovana Plumb a afirmat că toate inspectoratele silvice și de vânătoare se află în control la fondurile de vânătoare din Dâmbovița pentru a verifica modul în care acestea au aplicat măsurile dispuse pe baza contractelor încheiate cu autoritatea centrală de mediu.

„Din primele informații pe care le am eu, «Dunărea 2007», acest fond de vânătoare privat, cuprinde o suprafață de aproape 20.000 de hectare și nu are decât doi paznici. Aceasta este o evaluare de etapă. Corpul de control de la Ministerul Mediului urmează, luni, să finalizeze discuțiile cu acest fond de vânătoare în cadrul controlului dispus în mod particular pe acest fond. Vreau să văd câte controale au fost realizate de către aceste Inspectorate Teritoriale de Regim Silvic și de Vanătoare, dacă există sau nu există și modul în care s-au monitorizat aceste fonduri de vânătoare, chiar de către ele însele, conform obligațiilor pe care le au. Toate inspectoratele silvice și de vânătoare se află în control la fondurile de vânătoare astfel încât să verificăm modul în care acestea și-au aplicat măsurile dispuse pe baza contractelor încheiate cu autoritatea centrală de mediu, ceea ce înseamnă verificarea între realizări și derogări, verificarea centrelor de asigurare a hranei”, a spus ministrul Rovana Plumb, la Moroieni.

Rovana Plumb a precizat, referitor la căutările pe care vânătorii le efectuează în nordul județului Dâmbovița pentru a găsi și împușca ursul care a ucis un bărbat de 63 de ani din Moroieni, că ministrul Mediului nu stabilește dacă animalul trebuie împușcat sau capturat cu ajutorul tranchilizantelor, iar „expertiza trebuie să aparțină specialiștilor”.

„Trebuie deopotrivă, ca și autoritate de mediu, să protejăm biodiversitatea, dar, în același timp și în mod clar, să protejăm și cetățenii. De aceea, utilizarea sau nu a tranchilizantelor nu o decid eu. Nu știu să vânez, nu am făcut vânătoare în niciun fel și mă bazez numai pe ce îmi spun specialiștii care au expertiză în acest domeniu. Ca ministru nu pot să decid o anume procedură, dacă e cu tranchilizant sau ce tip de capturare se folosește. Expertiza trebuie să aparțină specialiștilor”, a afirmat Rovana Plumb.

Ministrul Mediului a mai spus că este necesară înăsprirea sancțiunilor privind braconajul, iar săptămâna viitoare va prezenta în ședința de Guvern o propunere de act normativ care să reglementeze activitatea unor instituții din subordinea ministerului.

„Luni am convocat la Ministerul Mediului specialiști, toate organizațiile neguvernamentale care au preocupări în domeniul biodiversității, Asociația pentru protecția animalelor și, în acest context, dorim să îmbunătățim legislația existentă, să înăsprim sancțiunile în ceea ce privește braconajul. Miercuri, vom prezenta în ședința de Guvern o propunere de act normativ care să reglementeze activitatea din punct de vedere funcțional și organizatoric atât pentru Agenția Națională pentru Protecția Mediului, cât și pentru Gardă de Mediu și pentru inspectoratele teritoriale silvice și de vânătoare astfel încât să avem coerență în abordarea politicilor”, a declarat Rovana Plumb.

Ministrul a mai spus că a semnat, pe 18 septembrie, un ordin de derogare prin care se aprobă împușcarea a 335 de urși în acest an pe fondurile de vânătoare din țară. Cota stabilită este similară celei de anul trecut, care nu a fost însă atinsă, fiind împușcați cu circa 130 de urși mai puțin. Ministrul a mai spus că numărul urșilor la nivel național este estimat la 6.000.

În Dâmbovița, primele atacuri recente ale ursului au avut loc în 15 septembrie, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroșița, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localități fiind învecinate. Atunci, ursul a ucis un bătrân de 72 de ani și a rănit alte două persoane – o femeie și un bărbat. Ursul care i-a atacat pe cei trei a fost împușcat, iar în urma analizelor s-a stabilit că acesta era turbat, în zonă fiind insituită carantina.

Pe 19 septembrie, un alt bărbat a fost ucis de un urs la Moroieni, într-o zonă izolată, unde era instituită carantina în urma incidentelor petrecute în satul Dealu Frumos, comuna Pietroșița, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni. În aces caz, autoritățile au stabilit că este vorba despre braconaj, după ce ursul fusese prins într-un laț, capcana fiind pusă de către victimă. Doi bărbați care au însoțit victima în zona incidentului au fost reținuți apoi sub acuzațiile de complicitate la braconaj, respectiv favorizarea infractorului. Cei doi bărbați au primit apoi interdicție de a părăsi țara pentru 30 de zile, decizie dispusă de magistrații Judecătoriei Pucioasa.

De atunci, zeci de vânători au căutat ursul, care este extrem de periculos, fiind rănit, însă până acum căutările nu au avut rezultat.

Duminică dimineață, tot în localitatea Moroieni, în satul Glod, a avut loc un incident similar, un urs intrând într-o gospodărie, de unde a luat un porc dintr-un coteț, după care a fugit cu prada în pădure. Și în acest caz autoritățile au susținut că animalul nu este cel rănit în laț și căutat de șase zile, care a ucis un bărbat de 63 de ani.

Luni dimineață, un urs a intrat într-o gospodărie din satul Glod, comuna Moroieni, de unde a luat un vițel, fără să atace localnici, a declarat primarul localității, Mihai Moraru.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun