570 lei salariul minim în construcții

Publicat: 15 02. 2012, 11:22
Actualizat: 24 02. 2012, 21:12

Patronatele din construcții au semnat la sfârșitul săptămânii trecute contractul colectiv de muncă pentru salariul minim din ramura construcțiilor. Potrivit lui Laurențiu Plosceanu, președintele Asociației Române a Antreprenorilor de Construcții (ARACO), acesta va fi de 570 de lei, în creștere cu 27% față de anul trecut.


Cel mai probabil, noile reglementări vor intra în vigoare în luna decembrie sau la începutul anului viitor. Totodată, reprezentanții constructorilor au declarat că deficitul de forță de muncă din acest domeniu depășește 800.000 de persoane. „Pentru anul viitor estimăm un necesar de oameni în domeniul construcțiilor de 150.000. Chiar dacă începem să plătim mai bine, nu putem aduce de pe alte piețe atâția oameni. Vrem ca până în 2009 să ajungem la nivelul mediu al salariilor din Polonia și Ungaria de 650 euro”, a precizat Laurențiu Plosceanu în cadrul România Construct Forum cu tema „Cu ce preț construim și vindem în 2008”, organizat de Mediafax. Acesta a mai afirmat că în perioada următoare o delegație a patronatelor din construcții se va deplasa în Macedonia pentru a subcontracta forță de muncă. (A.G.)