60 de elevi din Suceava care absentau de la ore, găsiți în baruri. Patru au fost sancționați pentru scandal

Publicat: 16 01. 2013, 16:51
Actualizat: 04 07. 2013, 02:34

Potrivit Poliției Suceava, marți și miercuri, 26 de polițiști din structurile de ordine publică și polițiști de proximitate, dar și agenții și ofițeri ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au făcut controale în 18 baruri din zona unităților de învățământ pentru a crește gradul de siguranță publică în mediul școlar și identificarea elevilor care absentează de la cursuri și frecventează barurile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În baruri au fost găsiți 60 de elevi care absentau de la cursuri, iar polițiștii au aplicat patru amenzi contravenționale unor elevi minori pentru provocare de scandal în locuri publice, respectiv în zona unor unități de învățământ.

Polițiștii au discutat cu elevii care absentau de la cursuri pentru ai responsabiliza dar și pentru ca aceștia să conștientizeze urmările în plan juridic și personal generate de adoptarea unui astfel de comportament, precizează sursa citată.