600 de proprietari de autovehicule din Vaslui cer în instanță restituirea taxei de primă înmatriculare
Un număr de 600 de proprietari de autovehicule din județul Vaslui au solicitat în instanță, în doar două luni și jumătate, restituirea taxei auto de primă înmatriculare percepută de stat până la introducerea, de la 15 martie, a timbrului de mediu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 60 la sută din cei 4.000 de vasluieni care au plătit, în ultimii șase ani, taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor către administrațiile financiare din județ au solicitat în instanță restituirea sumele plătite către stat.
De fapt, toate cele 2.400 de plângeri au fost înregistrate de Tribunalul Vaslui în 2012 și prima parte a anului 2013, termenele de judecată fiind stabilite la cel puțin o lună și jumătate de la data depunerii dosarului la registratura instanței.
„În primele două luni și jumătate de activitate din acest an, la Tribunalul Vaslui au fost înregistrate 600 de cauze privind restituirea taxei de poluare de autovehicule. Raportat la numărul total de dosare depuse în 2013 la registratura instanței, cele pe speța restituirii acestei taxe reprezintă peste 40 la sută”, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX prim-grefierul Tribunalului Vaslui, Mirela Dinu.
Un proces pe speța restituirii taxei de poluare de primă înmatriculare durează, în medie, patru luni de zile, Tribunalul Vaslui planificând câte 50 de procese într-o singură zi de activitate. Proprietarii de mașini au aproape de fiecare dată câștig de cauză dacă dosarele depuse în instanță sunt complete, sumele recuperate variind 800 și 15.000 de lei, în funcție de capacitatea cilindrică și de vechimea mașinii.
De pe 15 martie 2013, a intrat în vigoare ordonanța de urgență a guvernului care prevede plata unui timbru de mediu la înmatricularea mașinilor, înlocuind taxa auto percepută de administrațiile financiare până la mijlocul lunii martie a acestui an.