7 reținuți în dosarul traficanților de droguri în liceele din Capitală. MĂRTURIA unuia dintre elevii anchetați: „Fumăm legală. Se numește consum”
Șapte persoane anchetate în dosarul privind traficul de droguri în mai multe licee din București au fost reținute.
Autoritățile au efectuat 23 de percheziții luni, 20 martie, descoperind diferite cantități de cannabis, cocaină și ketamină, precum și comprimate de medicamente.
O grupare infracțională distribuia droguri de mare risc în două licee din București, iar substanțele interzise ajungeau la elevi.
Potrivit unor surse este vorba despre Liceul Teoretic Bulgar ”Hristo Botev” și Liceul Teoretic ”Traian”.
Printre cei vizați de DIICOT se află și copii ai unor funcționari din instituții ale statului.
Fiul unui secretar de stat din Ministerul de Externe și cel al unui specialist de la Direcția Națională Anticorupție au fost audiați la DIICOT.
De asemenea, este cel mai mare dosar care vizează elevi și studenți implicați într-o rețea care face trafic de droguri în unități de învățământ.
Astfel, luni, peste 20 de persoane au fost duse la audieri la DIICOT după ce au avut loc 23 de percheziţii în București într-un dosar ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc.
Procurorii susțin că, din anul 2022, membrii grupului au vândut droguri de mare risc și de risc consumatorilor, inclusiv către elevi din licee din București.
„Noi nu ne ocupăm cu așa ceva”
Într-o discuție cu un reporter, unul dintre cei anchetați susține că nu face trafic, însă recunoaște că drogurile sunt prezente la petrecerile colegilor de liceu.
„Ne-au luat direct din case. M-am trezit și eu la 5 jumătate să mănânc niște paste și m-am trezit la 6 cu ‘”bum, bum’” miliția în ușă. Și eu sunt chemat, dar sunt chemat săptămâna viitoare. Mi-au făcut un proces-verbal și mi-au zis că săptămâna viitoare să mă prezint și eu”, a spus un elev.
La întrebarea reportelui: „Ai făcut și tu trafic de droguri?”, acesta a răspuns: „Trafic de droguri? Nu. Doamne ferește! Nu, noi nu ne ocupăm de așa ceva”.
„Mama ta nu a avut nicio reacție când au venit polițiștii în casă?”, l-a întrebat reporterul pe elev, iar el a răspuns: „Nu”.
„Nu este nimeni suspectat din cercul respectiv că făcea trafic de droguri?”, a mai fost întrebat acesta.
„Suntem toți suspecți, doamnă, dar vi se pare trafic de droguri că ne vedem și noi seara și fumăm un joint? Aiurea!”, a precizat elevul.
„Un joint..te referi la iarbă?”, a întrebat reporterul.
„La marijuana, da. Dar fumăm d-ăla legal. Păi și cum se numește trafic? Se numește consum”, i-a răspuns elevul, potrivit Digi24.
Printre altele, același copil a spus că „La petrecere mai întâlnim și noi pe cineva, ne mai dă ceva.. Nu avem un dealer sau să mergem noi să cumpărăm și nici nu dăm bani pe ea. Ne mai dă lumea la petreceri..”
„Minorii sunt cei mai vulnerabili pentru că nu au discernământ. Nu puține sunt cazurile în care părinții sunt mai preocupați de carieră, de a câștiga bani și uită un lucru important, acela de a supraveghea copiii care sunt înconjurați de sute sau poate mii de tentații”, a spus Cătălin Țone, expert antidrog.