8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Cum și unde pot fi vaccinați cu Pfizer copiii cu vârste între 12 și 15 ani
Imediat după ce Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat utilizarea vaccinului anti-Covid de la Pfizer, pentru copiii între 12 și 15 ani, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță, a anunțat că platforma de programare pentru vaccinare este în curs de optimizare, iar de săptămâna viitoare copiii vor putea fi programați prin contul părinților.
„Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat astăzi autorizarea vaccinului COVID-19 de la compania BioNTech Pfizer pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Datele care reies din studiile efectuate arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați”, a transmis vineri Valeriu Gheorghiță.
Acesta susține că schema de vaccinare și modalitățile de programare sunt la fel ca la populația adultă, cu mențiunea că este obligatorie acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către tutorele legal. (Mai multe detalii aici…)
Centru mobil de vaccinare anti-Covid pentru copiii între 12 și 15 ani din Capitală, amenajat în Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4
Primăria Sectorului 4 amenajează primul centru mobil de vaccinare anti-Covid pentru copiii între 12 și 15 ani din Capitală, după ce Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat, vineri, folosirea serului produs de Pfizer-BionTech pentru aceste vârste.
Amenajat în Parcul Lumea Copiilor (zona rotondă), în imediata apropiere a centrului de vaccinare de la Palatul Național al Copiilor, noul centru mobil va avea două puncte de imunizare, în care se va administra serul produs de Pfizer-BionTech, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 4. (Mai multe detalii aici…)
Campanie de promovare a vaccinării anti-COVID 19. Mai mulți miniștri au ales să vorbească despre avantajele imunizării
Guvernul a lansat o nouă campanie de promovare a vaccinării anti-COVID ( „Ce conține vaccinul”), iar mai mulți miniștri au ales să vorbească despre avantajele imunizării.
„Eu am ales să trăiesc liber, să traiesc sănătos. Să pot să merg la competiții sportive, să pot să fac sport, să intru pe stadion, la teatru, în galerii de artă, și să mă bucur de aceste priveliști frumoase și să mă simt într-adevăr ceea ce sunt, om liber. Vă recomand să vă vaccinați și voi. Numai astfel puteți trăi și voi liber. Mult succes!”- a transmis ministrul Eduard Novak. (Mai multe detalii aici…)
Premierul Florin Cîțu: „FMI, estimări WOW pentru România în 2021! Cea mai mare creștere economică din UE”
Premierul Florin Cîțu susține, printr-un mesaj postat pe contul său de Facebook, că estimările Fondului Monetar Internațional (FMI) confirmă faptul că România are cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană (UE).
„FMI, estimări WOW pentru România în 2021! Felicitări, români! FMI estimează o creștere economică în 2021 de 7% (cu 3 pp peste estimările inițiale) și un deficit bugetar de 6.8% (vs.7.2% estimare inițială). FMI CONFIRMĂ, România are cea mai mare creștere economică din UE. Rezultatul reformelor implementate începe să se vadă. România merge în direcția bună.Am estimat că măsurile pe care le luăm în această guvernare vor duce la cea mai bună perioadă pentru economia României din ultima sută de ani. Așa o să fie.Cea mai bună perioadă pentru români abia începe. Mă voi asigura că urmează cel puțin 8 ani de guvernare pe principii liberale. Iar de rezultatele acestei guvernări vor beneficia toți românii”, a scris premierul pe rețeaua de socializare. (Mai multe detalii aici…)
Pandemia va lua sfârșit atunci când 70% din populaţia globului va fi vaccinată. Director OMS: „Timpul joacă împotriva noastră”
Pandemia de COVID-19 nu va lua sfârșit decât după vaccinarea a cel puţin 70% din populaţia globului, a afirmat vineri directorul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge. Acesta se declară îngrijorat de contagiozitatea mult mai puternică observată în cazul noilor variante ale virusului SARS-CoV-2, dar și de ritmul lent al vaccinării, informează AFP.