8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, despre salariile și sporurile de la Metrorex: „Organigrama pare foarte împănată cu poziții foarte bine plătite față de piață”
Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă este de părere că organigrama din cadrul Metrorex „pare foarte împănată cu poziții foarte bine plătite față de piață”. Acesta a precizat faptul că un consilier al directorului Metrorex are un salariu de 9.500 de lei în mână, dublu față de salariul unui consilier de ministru.
Inspectorii din Corpul de Control al Ministerului Transporturilor au ajuns la concluzia că salariile de la Metrorex nu pot rămâne la nivelul din prezent decât dacă numărul de angajați al regiei de transport va fi redus. De asemenea, aceștia au precizat în raport că sporul de tunel, în valoare de 20-40%, este aplicat în mod abuziv deoarece aproape toți cei 5.000 de angajați îl primesc, inclusiv cei care lucrează la birou, sunt economiști, traducători sau consilieri ai unor directori.
Metrorex. Zeci de nereguli descoperite de Corpul de Control al Ministerului Transporturilor
Consiliul de Administrație al Metrorex a fost schimbat, joi, după ce Corpul de Control al Ministerului Transporturilor a semnalat mai multe nereguli. Creșterile salariale de 18%, prevăzute pentru anul acesta, pot fi respectate doar cu reducere de personal.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a prezentat – joi – nu mai puțin de 14 dintre neregulile semnalate de inspectori promițând că, la începutul săptămânii viitoare, o sinteză a documentului va putea fi accesată pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Drulă a caracterizat drept „lungă” lista de probleme, deficiențe și abuzuri descoperite.
Bebeluș abia născut, găsit mort pe un câmp de lângă Timișoara. Trupul neînsufleţit a fost descoperit de un tractorist ieșit la arat
Un bebeluș a fost găsit mort pe un câmp de la marginea Timişoarei. Descoperirea macabră a fost făcută de de un tractorist ieșit la arat, care a chemat imediat autorităţile. Potrivit Antena 3, este vorba de un nou-născut, în vârstă de doar două zile. Medicii legiști, sosiți de urgență la fața locului, au stabilit că bebelușul se născuse recent. Polițiștii iau în calcul mai multe piste, dar nu vor deocamdată să le facă publice. În acest caz a fost deschis un dosar penal.
CSM ia foc. Consiliul sesizează Inspecția Judiciară după atacul politicienilor la puterea judecătorească
Situație din ce în ce mai tensionată între lumea politică și cea judecătorească după ce Tribunalul București a dispus clasarea dosarului „10 august”, însuși președintele Iohannis solicitându-i ministrului Justiției, Stelian Ion, să explice „public” cum de s-a putut ajunge într-o astfel de „situație”. De cealaltă parte, însă, magistrații și asociații reprezentative ale acestora acuză imixtiunea politicului în actul de justiție și afirmă că asistăm, după clasarea dosarului ”10 august”, la o adevărată lovitură de forță împotriva puterii judecătorești.
Alexandru Nazare, discuții despre investițiile străine cu ministrul britanic al Comerțului
Alexandru Nazare a purtat o serie de discuții la nivel înalt privitoare la investițiile străine în România cu ministrul britanic al Comerțului, Greg Hands, aflat la Bucureşti pentru o serie de întâlniri cu oficiali ai statului român şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din țara noastră. Cei doi au analizat cooperarea economică și strângerea relaţiilor comerciale dintre Marea Britanie şi România.
NATO, avertisment pentru UE: Europa nu se poate apăra singură! Macron a aruncat în aer Alianța Nord-Atlantică
NATO transmite UE un avertisment fără precedent: Europa nu se poate apăra singură! Reacția lui Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, vine pe fondul presiunilor puse de Emmanuel Macron, președintele Franței, cu privire la înființarea unei armate comune europene. Așa ceva este de neconceput și n-ar aduce niciun beneficiu țărilor de pe „Bătrânul continent”, crede Stoltenberg. De fapt, n-ar face decât să slăbească NATO!
Pfizer face concedieri în Belgia şi mută în România departamentul de planificare a aprovizionării
Compania Pfizer a anunţat că va concedia 38 din cei 238 de angajați de la centrul său de distribuţie din Zaventem (Belgia), pentru a muta departamentul de planificare a aprovizionării în România, la București, relatează cotidianul La Libre Belgique. Sindicatele se declară şocate de această decizie, mai ales că este luată în plină campanie de vaccinare împotriva noului coronavirus.
Andrei Muraru, propus oficial ca ambasador al României în America! / Lista completă a celor 26 de ambasadori propuși de MAE
Andrei Muraru este alesul: a fost propus oficial ca ambasador al României în America! Ministerul Afacerilor Externe a transmis joi, 4 martie, către Parlament solicitarea privind audierea a 26 de candidaţi pentru poziţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României. „Ministerul Afacerilor Externe a transmis către Comisiile pentru politică externă şi Comisiile pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din cadrul Senatului, respectiv Camerei Deputaţilor, solicitarea de audiere a unui număr de 26 de candidaţi pentru poziţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României, în urma aprobării numirii acestora de către preşedintele Klaus Iohannis”, informează MAE.