88% dintre pacienții cu cancer aflaţi în tratament în 2019 au murit în pandemie. Cât pierde statul pentru că nu finanțează prevenția

”Aproximativ 88% din pacienții români cu cancer care se aflau în tratament în 2019 au decedat într-un an de zile”, a declarat Adela Cojan, președinte interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Cifrele au fost comentate și de medicul Alexandru Rafila: „De ce s-a întâmplat acest lucru? Cred că ar trebui făcută o analiză foarte serioasă şi ar trebui să reflectăm încât să nu se întâmple o situaţie similară şi în cursul acestui an sau în cursul anului viitor, pentru că aceşti pacienţi, în mod evident, au avut acces limitat sau nu au avut acces la servicii medicale. De multe ori au fost trataţi tardiv şi lucrul ăsta a avut o consecinţă nefastă, pentru că am ajuns să avem probabil unul dintre cele mai mari procente de mortalitate la pacienţi cu cancer din UE.

Eu sunt convins că ceea ce facem noi astăzi, nu ştiu dacă este neapărat un semnal de alarmă, dar este o preocupare pe care o avem în mod constant de asigurare a finanţării programelor de sănătate fără întârzieri, încât să nu existe întreruperi la tratamente. (…) Lipsa medicamentelor, de exemplu, pentru pacienţii HIV (…) nu este acceptabilă, mai ales că sunt categorii de pacienţi la care tratamentul nu se poate întrerupe, orice întrerupere înseamnă agravarea bolii şi înseamnă costuri mult mai mari pentru sistemul de sănătate”.

Nouă din 10 români riscă sărăcia severă dacă se îmbolnăvesc de cancer

Impactul este devastator, la nivelul nu numai al familiilor, ci și al economiei, conform unei analize prezentate de Clara Volintiru, conferențiar universitar la ASE București. Nouă din 10 români riscă sărăcia severă dacă se îmbolnăvesc de cancer, iar România pierde 3% din PIB cu fiecare cohortă anuală de pacienți de cancer, conform acesteia.

“Pot să vă spun că m-au impresionat cifrele pentru 2020, când am văzut că în jur de 88% din cazurile de cancer al căror tratament a fost finanțat în 2019 se regăseau printre CNP-urile pacienților decedați (…) Erau cazuri de cancere descoperite târziu, în stadiul 2, 3, cu metastaze. Dacă s-ar depista precoce, șansele de supraviețuire la cinci ani și la 10 ani ar fi mult mai ridicate”, a declarat Adela Cojan, la conferința Sănătatea – sursă de competitivitate, organizată marți de cursdeguvernare.ro.

Aceasta este “rata de succes a tratamentului” cancerului în România, în condițiile în care aproape jumătate din banii alocați programelor naționale de sănătătate este dirijată spre cancere.

”Cohorta anuală” de canceroși costă economia și familiile 3% din PIB

Pentru fiecare cohortă de pacienți cu cancer România suportă un impact cumulat pe cinci ani de 3,4 miliarde euro bani publici – conform studiului “Povara cancerului în România și impactul său asupra economiei”, prezentat de Clara Volintiru.

La această sumă, se adaugă cheltuielile familiilor, care, în România, se ridică la un nivel aproape egal cu cheltuielile sistemului de sănătate.

În România, această boală are un impact mai mare asupra familiilor și pieței muncii și economiei, din mai multe motive, a explicat Clara Volintiru:

• Unul din doi pacienți cu cancer din România este la vârstă activă, comparativ cu unul din trei, în statele din vestul UE.
• Efectele de sărăcire și de valoare adăugată pierdută sunt mult mai ridicate.
• Impactul este mai ridicat asupra sustenabilității economice a pacienților de cancer. Sistemul acoperă doar teoretic tot ce ar trebui să primească din partea statului un pacient cu cancer, din punct de vedere al diagnosticului și tratatamentului, dar analiza relevă faptul că un pacient din România trebuie să suporte din buzunar echivalentul fondurilor cheltuite de la bugetul public, aproximativ 10.000 de lei în primul an.
• Eficiența alocării resurselor este diminuată în mare măsură de accesibilitatea la diagnostic și tratament. Pacienții se regăsesc în situația de a merge pe cont propriu la centrele mari, puține, de diagnostic și tratament.
• Concediile medicale acoperă salariul unui angajat, dar sunt prea multe persoane în situații de angajare precară, din diverse motive – nivel de calificare redus (agricultură, muncă domestică), munca la negru și la gri. Aceste persoane reprezintă 1 din 3 angajați din România și, de aceea, există un risc de sărăcire severă în cazul unui diagnostic de cancer.
• Dacă se iau în calcul și rezervele reduse de care dispun familiile, din perspectiva depozitelor, efectul economic cumulat urcă și se ajunge la situația în care 9 din 10 români s-ar afla într-o situație de sărăcie severă ca urmare a unui diagnostic de cancer.
• Impactul asupra familiei este mai mare în România, din cauza prevalenței îngrijirii informale. O mare parte din povara îngrijirii rămâne pe aparținători, ceea ce are la rândul lui repercusiuni asupra contribuției economice în societate a forței de muncă, de unde și faptul că se poate ajunge la o valoare cumulată de aproximativ 3% din PIB pierdut prin fiecare cohortă anuală de pacienți de cancer din România.  Aceasta, luând în calcul totalul de pacienți diagnosticați la nivelul anului 2019, de 100.000, și numărul de aparținători care sunt implicați în transportul pacienților și în îngrijirea acestora, cel puțin pe o perioadă de șase luni, valoare medie luată în considerare.

Analiza prezentată de Clara Volintiru arată că există o plajă foarte mare de rentabilitate a investițiilor în sănătate, în special în zona de prevenire și de tratare a cancerului, pentru că în România s-au cheltuit, în 2019, 160 de euro/ per locuitor cu gestiunea cancerului, dar tot în 2019, pierderea la nivel economic a fost de 490 de euro/per locuitor – în lei transformați în euro la paritatea puterii de cumpărare.

”Numai în primul an, cu un pacient bolnav de cancer se cheltuiesc minimum 10.000 de lei de la buget și alți încă 10.000 de lei în îngrijirea informală (făcută de familie) – asta în afară de impactul ieșirii din economie atât a pacientului, cât și a apartinătorilor implicați în îngrijirea sa.

Există, practic, pragul de rentabilitate pentru a crește aceste cheltuieli de prevenire și gestiune a cancerului și de diminuare a efectelor de pierdere prin productivitatea muncii”, a mai spus Clara Volintiru.

Pe baza studiilor existente la nivelul OMS, se constată că în țările cu venituri medii, precum România, impactul de multiplicare economică ar putea fi de 10 ori în cazul investițiilor în sănătate, astfel încât aplicând această perspectivă asupra diverselor pachete de reforme publice pentru segmentul de cancer avem potențialul de a adresa pierderile economice produse de scăderea productivității:

Pentru fiecare cohortă de pacienți, avem un impact cumulat pe următorii cinci ani de 3,4 miliarde euro pierduți de la nivelul economiei naționale. Cohorta din 2020 a fost probabil și mai mare, din cauza pandemiei, astfel încât și impactul va fi crescut.

Diagnostic târziu, crize de medicamente, rată mică de supraviețuire

Cancerul este diagnosticat târziu în România, de cele mai multe ori în stadii târzii – 3 sau 4 – , pacienții români intră după mai mult timp în tratament, comparativ cu bolnavii din restul Europei, se confruntă cu numeroase crize ale medicamentelor vitale ce duc la întreruperea tratamentului și nu au la dispoziție tehnologii și medicamente inovative. De aici ratele mici de supraviețuire la cinci și 10 ani, care se reflectă în speranța de viață la naștere redusă.

Situația este similară și pentru celelalte boli cronice, cu rate de mortalitate mult mai ridicate decât în UE. De exemplu, 4,7% din populația adultă din România suferă de insuficiență cardiacă, 30% din aceste cazuri ajung la spital în stadii agravate ale bolii, iar una din două persoane nou diagnosticate cu insuficiență cardiacă moare în următorii cinci ani, conform datelor Societății Naționale a Medicilor de Familie (SNMF).

Sistemul de sănătate este subfinanțat, dar aceasta nu este singura problemă majoră a ineficicacității acestuia și a rezultatelor ce fac din România statul european cu cele mai multe decese ce pot fi evitate prin asigurarea unui tratament adecvat și în timp util.

România este unul dintre statele UE cu cele mai mici procente din PIB alocate sănătății, 5,2%. față de media europeană, ce ajunge la 11%. Cealaltă problemă majoră a sistemului de sănătate românesc este structura alocărilor.

“Sunt studii ale OMS ce au demonstrat că sistemele sanitare care un investit în ambulatorii și medicina de familie sunt cele mai performante. Sunt acelea în care aproximativ 80% din patologia de adresare ar putea fi gestionată la acest nivel, asfel încât în spitale să ajungă doar cazurile care pun în pericol viața pacientului”, a explicat Adela Cojan.

“Nu dau vina atât de mult pe subfinanțare, cât pe reechilibrarea finanțării sectorului, în sensul dezvoltării mediciniei primare și a ambulatoriului clinic de specialitate. Un pas foarte rapid ar putea fi făcut în perioada imediat următoare prin reorganizarea ambulatoriului integrat al spitalului”, a adăugat președintele interimar al CNAS.

Dacă toate statele cu indicatori pe sănătate mult mai buni repartizează procente tot mai mari spre prevenție și asistența medicală primară, o tendință la nivel global, România a alocat anul acesta capitolului Asistență medicală primară, elementul-cheie pentru depistarea precoce a bolilor cornice, sub 7% din bugetul Fondului Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), adică jumătate din ponderea recomandată pentru un sistem optim.

Medicii de familie au criticat guvernanții pentru că nu au alocat o pondere mai mare – creșterea procentuală în bugetul pe 2021 nu ține cont de epidemia de coronavirus și nu nici nu acoperă inflația înregistrată anul trecut.

Articol preluat de pe CursDeGuvernare.ro