„99% NU ESTE EBOLA”. Doctorul Streinu Cercel, despre cazul primului român suspect de febra hemoragică

Publicat: 11 08. 2014, 00:36
Actualizat: 03 09. 2019, 01:57

Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a afirmat că  analizele pentru Ebola nu vor mai fi trimise la un laborator din Germania în contextul în care medicii afirmă că bărbatul nu este infectat cu această boală. „Singurul laborator pentru depistarea Ebola în Europa este la Frankfurt. Rezultatul analizelor nu este dat mai devreme de 72 de ore. Poate dura și o săptămână”, a declarat Streinu Cercel.

UPDATE 18:00 Managerul Institutului „Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, a anunțat, duminică seară, că 99 la sută se infirmă posibilitatea ca bărbatul din Ploiești adus la această unitate sanitară să fie infectat cu virusul Ebola. „Ne îndepărtăm destul de mult de epidemiologia Ebola. 99% se infirmă posibilitatea infectării cu Ebola,  dar rămân alte infecții posibile… El a avut muncă doar de birou, nu a intrat în contact cu persoane (bolnave n.r.)… În Nigeria nu au fost înregistrat niciun caz de transmitere umană a virusului Ebola”, a afirmat medicul. Potrivit acestuia, în acest moment nu se pune problema să fie trimise probe spre laboratorul de referință de la Frankfurt. „Pacientul nu este contagios în perioada de incubație. Mâine vor veni rezultatul probelor pe care le-am luat de la el”, a adăugat doctorul Adrian Streinu Cercel. Medicul a spus că bărbatul în vârstă de 51 de ani nu are malarie și că Institutul nu poate comunica boala acestuia pentru că pacientul nu a fost de acord să se facă public acest lucru.

Managerul de la „Matei-Balș” a mai spus că în cazul ploieșteanului este vorba despre „două boli succesive”, iar simptomele celei de-a doua afecțiuni au ridicat suspiciunea de infectare cu Ebola. Potrivit acestuia, viața ploieșteanului este în acest moment în pericolul din cauza bolii pe care o are, nu din cauza Ebola. Familia acestuia a primit recomandarea din partea medicilor să stea la domiciliu 21 de zile și, potrivit lui Adrian Streinu Cercel, niciunul dintre membrii acesteia nu prezintă simptome similare cu ale celui internat la „Matei Balș”.

UPDATE 17:40 MAE informează că monitorizează în permanență, prin intermediul misiunilor diplomatice în Africa de Vest, evoluția impactului Ebola, menționând că nu s-au primit solicitări de asistență pentru repatriere și nici nu au fost informări cu privire la existența unor cetățeni români afectați de virus.

UPDATE 16:40 Bărbatul din Ploiești suspectat de infectare cu virusul Ebola a lucrat în Nigeria ca inginer în domeniul energiei eoliene, într-un birou din capitala Abuja, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale. Potrivit surselor citate, el nu ar fi părăsit capitala Nigeriei în perioada în care a lucrat acolo.

Focarul infecțiilor cu Ebola din Nigeria este localizat în sudul țării, în zona celui mai populat oraș al țării – Lagos. Capitala Nigeriei, Abuja, se află în centrul țării.

UPDATE 16:10 Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat că Direcția de Sănătate Publică Constanța analizează apa mării, la Vama Veche, acolo unde bărbatul suspectat de Ebola a fost în vacanță.

UPDATE 16:10 Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova, locuința din Ploiești a bărbatului suspect de Ebola a fost dezinfectată, iar soția și fiul acestuia, în vârstă de 15 ani, se află în carantină la domiciliu până în momentul în care analizele complete de laborator îi vor ajuta pe medici să pună un diagnostic.

Conform surselor citate, niciunul dintre cei doi membri ai familiei bărbatului nu are simptomele pe care acesta le acuză, măsura izolării la domiciliu fiind una preventivă.

UPDATE 15:40 Autoritățile au declanșat o anchetă epidemiologică în cazul bărbatului suspectat de infectare cu virusul Ebola, urmând să fie verificate, din punct de vedere medical, toate persoanele cu care acesta a intrat în contact după revenirea în țară. În cadrul anchetei epidemilogice, „contacții” pacientului vor fi verificați dacă prezinte simptome ale unei boli infecțioase. În cazul în care vreunul dintre „contacți” are simptome, acesta va fi adus, și el, la „Matei Balș”.

UPDATE 15:10 Bărbatul suspect de Ebola le-a spus, duminică, medicilor din Ploiești că, după întoarcerea din Nigeria, a fost în vacanță la Vama Veche și că a început să se simtă rău în urmă cu trei zile.

Contactat telefonic, managerul Spitalului de Boli Infecțioase, Cătălin Vișean, a declarat corespondentului MEDIAFAX că bărbatul a intrat în camera de primiri urgențe a spitalului și nu a luat contact cu niciun alt pacient.

Acesta a spus că deși boala nu a fost confirmată, în condițiile în care cazul pacientului este unul „deosebit”, spitalul a intrat în carantină.

„Cel puțin în cursul zilei de astăzi (duminică – n.r.) nu va fi permis accesul vizitatorilor în spital. Noi am dezinfectat imediat spațiul în care pacientul a fost primit și acesta nu a intrat în contact cu alți bolnavi, însă este o măsură de precauție” a spus managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Ploiești.

Managerul de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, prof. dr. Adrian Streinu Cercel, a spus că echipa sa de medici este pregătită să îl trateze pe bolnav dacă se va dovedi că are Ebola. „Noi avem posibilitatea pentru a pune la dispoziție un pavilion întreg pentru a fi în siguranță”, a adăugat el.

​

Bărbatul a venit din Nigeria la 25 iulie și a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești, duminică dimineață, cu diaree, scaune hemoragice, dar și stare febrilă. În jurul orei 9:00 a fost transferat la Spitalul Județean din Ploiești. Bărbatul are 51 de ani și a stat în Nigeria mai multe luni.

După ora 14:00, bărbatul a ajuns la Institutul Matei Balș din București. Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecțioase din Ploiești, simptomele pe care le prezintă bărbatul sunt asociate infectării cu Ebola, dar și febrei tifoide, dizenteriei sau malariei.

Reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în România, dr.Victor Olsavszky, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” a fost desemnat ca unitatea ce ar putea trata orice posibil caz de Ebola care ar ajunge în România.

Tot vineri, Ministerul Sănătății informa că probabilitatea apariției infecției de febră hemoragică de tip Ebola pe teritoriul României este scăzută, iar statul român are capacitatea medicală de a acționa în cazul apariției unor cazuri de infectare cu febra hemoragică de acest tip.

Epidemia de Ebola trebuie considerată o „urgență de sănătate publică la nivel mondial”, a subliniat OMS.

Această epidemie, care a provocat moartea a aproximativ 1.000 de persoane de la începutul anului, este „cea mai importantă și cea mai gravă” din ultimele patru decenii, a subliniat într-o conferință de presă directoarea generală a OMS, doctorul Maragaret Chang.

Săptămâna trecută, prof. dr. Adrian Streinu Cercel afirma că România este pregătită să facă față Ebola. „Am luam în calcul un astfel de scenariu. Astfel, am accesat 40 de milioane de euro pentru a construi o structură de bio-siguranță de nivel 3 și 4, care va fi gata până în noiembrie 2015. Nivelul 3 și 4 reprezintă nivel maxim de bio-siguranță. Iar în cazul în care mâine ar apărea primul caz de Ebola, atunci vom închide o secție din cadrul institutului, vom izola pacientul și vom restricționa accesul în acea clădire. Accesul se va face numai pe bază de cartelă și cu echipament special. Suntem pregătiți pentru o astfel de situație”, a explicat prof. dr. Streinu Cercel. Potrivit acestuia, 95% din persoanele diagnosticate cu acest virus mor.

(Daciana Ilie, Elvira Gheorghiță, Mihaela Stoica)