A călcat pedala de accelerație până la 224 km/h pe autostradă, fără să știe ce-l așteaptă
Tânărul este din Sebeș și conducea un autoturism Audi, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.
El a fost înregistrat de radar cu 224 de kilometri pe oră pe sensul de mers Gilău-Câmpia Turzii.
În afara suspendării dreptului de a conduce timp de trei luni, el a primit o amendă în valoare de 810 lei.
Tot miercuri și tot pe A3, polițiștii au sancționat un șofer de 22 de ani care mergea cu 208 kilometri pe oră.
În perioada sărbătorilor de iarnă, în trafic sunt mobilizați, la nivel național, circa 2.000 de polițiști de la Rutieră. Pentru depistarea celor care circulă cu viteză excesivă sunt folosite peste 450 de radare.