A coborât din tren pentru a-și cumpără ceva de la chioșc, cu gândul să urce repede înapoi. Acum luptă pentru viața lui
Potrivit cercetărilor făcute de polițiștii vasluieni, accidentul s-a produs după ce un bărbat de 73 de ani din localitatea Tutova a coborât din trenul regio Tecuci-Iași în gara Bârlad, la doar o stație după ce urcase, pentru a-și cumpăra ceva de la un chioșc aflat pe peron.
Practic, bărbatul s-a agățat cu o mână de bara scării ultimului vagon al garniturii, încercând să urce în trenul pus în mișcare, după ce fugise mai mulți metri în paralel cu acesta.
„Din păcate, pasagerul trenului s-a dezechilibrat în momentul în care s-a prins de bara scării ultimului vagon și a fost tras între peron și tren. Bărbatul a fost observat de către impiegatul de mișcare și șeful de tren, care au oprit imediat garnitura”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.
Rămas cu picioarele prinse sub roțile trenului, bătrânul a fost scos cu dificultate de sub garnitură, fiind transportat la Spitalul de Urgență din Bârlad.
Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire ale bărbatului, în condițiile în care a pierdut foarte mult sânge, asigurându-i-se ventilație mecanică la Secția de Terapie Intensivă.