A condus cu un permis fals și a fost prins de poliție, dar un agent l-a ajutat
Potrivit unui comunicat al Parchetului Tribunalului Suceava semnat de procurorul șef Lucian Stănescu, agentul șef de poliție Dumitru Jitaru, din cadrul formațiunii Poliției Rutiere Rădăuți, care în luna mai efectua acte de cercetare într-un dosar penal al Parchetului Judecătoriei Rădăuți, a pretins și primit 300 de euro de la un martor denunțător pentru a-i restitui acestuia permisul italian de conducere fals, reținut și care era mijloc de probă în dosarul penal respectiv, dar și pentru a nu face acte de cercetare față de aceeași persoană și cu privire la infracțiunea de uz de fals, creându-i o situație juridică mai favorabilă.
Totodată, în același caz, polițistul a făcut mențiuni fictive în procesul-verbal de sesizare din oficiu, în două declarații de martor, dar și în adresa către Punctul de Contact Oradea din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră în scopul comiterii unei infracțiuni de corupție.
Polițistul este acuzat de favorizarea făptuitorului pentru că a falsificat mai multe înscrisuri oficiale prin care a urmărit ca șoferul depistat cu un permis de conducere italian fals să nu fie cercetat pentru uz de fals, dar și pentru că prin falsificarea unor înscrisuri oficiale a încercat să-l exonereze de la răspunderea penală pe bărbatul care i-a încredințat spre conducere autovehiculul șoferului cu permis de conducere falsificat.
Polițistul este acuzat de abuz în serviciu pentru că prin acțiunile ilegale de favorizare a făptuitorilor, prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în legătură cu constatarea infracțiunilor și administrarea mijloacelor de probă în într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, a adus atingere interesului legitim al Poliției Române ca persoană juridică de interes public și a asigurat un folos necuvenit celor două persoane cercetate.