A crezut că poate să treacă: Un TIR a „forțat” tunelul Bastionului Theresia din Timișoara, vechi de aproape 300 de ani
Mai multe imagini în care apare TIR-ul care încearcă să treacă prin tunelul Bastionului Theresia au fost postate, joi seara, de un șofer pe grupul de Facebook „Nesimțiții traficului din Timișoara”.
În fotografii se poate observa cum pe unul din zidurile Bastionului, aflat în centrul Timișoarei, chiar la intrarea în tunel, este prins un indicator care restricționează înălțimea vehiculelor la 3,3 metri.
Însă șoferul TIR-ului nu a ținut cont de restricție și a intrat în tunel, crezând că poate să treacă. A rămas blocat cu partea din față și a fost nevoit să dea cu spatele pentru a putea ieși.
Din fericire, zidurile Bastionului Theresia nu au avut de suferit.
Bastionul Theresia a fost construit în anul 1734, iar în 2010 a fost reabilitat cu zece milioane de euro, majoritatea fiind bani europeni.