A doua zi de grevă a șoferilor Regiei de Transport în Comun din Constanța
Greva declanșată cu o zi în urmă de către șoferii Regiei de Transport în Comun din Constanța continuă și marți, astfel că niciun autobuz nu a ieșit pe traseu, locul acestora fiind luat, conform deciziei de luni a consilierilor locali, de mijloace de transport ale firmelor private.
Șoferii Regiei de Transport în Comun din Constanța s-au strâns și marți în curtea instituției și spun că nu vor renunța la protest până când nu le vor fi soluționate revendicările, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ei solicită creșterea salariilor la 2.000 de lei și acordarea de tichete de masă și prime de vacanță.
Conducerea Regiei de Transport în Comun din Constanța a sisizat instanța în acest caz încă din ziua declanșării grevei, solicitând declararea acesteia ca fiind ilegală, decizia magistraților urmând să fie pronunțată în cursul zilei de miercuri.
Directorul regiei, Ovidiu Tănase, a declarat, marți, că nu a renunțat la negocierile cu protestatarii, dar că nu știe dacă situația se va rezolva înainte de decizia instanței.
Până la soluționarea conflictului de muncă, traseele deservite de autobuzele regiei au fost preluate de mijloace de transport ale firmelor private, respectiv microbuze și autocare, așa cum s-a decis în ședința de luni a Consiliului Local Constanța.
Astfel, operatorii privați au intrat pe cinci trasee ale regiei, respectiv liniile 102, 5, 42, 43 și 40, iar liniile de maxi-taxi tradiționale au suplimentat numărul de mașini.
Toți șoferii de pe mijloacele de transport în comun ale Regiei de Transport în Comun din Constanța au declanșat, luni dimineață o grevă spontană, refuzând să mai iasă pe străzile orașului. Șoferii spuneau că nu vor mai pleca în cursă pentru că nu s-a schimbat nimic de la ultimul lor protest, din luna mai, când li s-a promis găsirea unor soluții de creșteri salariale.
Ultimul protest al salariaților Regiei de Transport în Comun din Constanța a avut loc în 22 mai, când șoferii au refuzat să lucreze. Greva de atunci a luat sfârșit după ce protestatarii au obținut din partea conducerii promisiunea că salariile le vor fi majorate și vor primi bonuri de masă, dar numai cu condiția ca societatea să intre în perioada următoare pe profit.
Consilierii locali s-au întrunit, luni, într-o ședință extraordinară, pentru a lua măsuri provizorii pentru asigurarea transportului public local de persoane în Constanța, fiind de acord cu eliberarea de avize de traseu altor operatori autorizați pe traseele Regiei de Transport în Comun până la soluționarea conflictului colectiv de muncă.
Primarul Radu Mazăre spunea că până la încetarea grevei transportul public de călători va fi asigurat de către operatorii privați de maxi-taxi, care nu au voie să perceapă un tarif mai mare de 1,5 lei pentru o călătorie, atât cât este costul unei călătorii cu autobuzele regiei de transport public.
El afirma că vor fi afectați de această măsură cei care au abonamente pe liniile regiei deoarece nu le pot folosi la maxi-taxi.
Radu Mazăre mai spunea că nu acceptă un șantaj din partea angajaților regiei de transport și că greva lor nu este legală.
„De data asta s-a umplut capacul sau altfel spus și-au dat foc la butelie pentru că nu accept eu, ca primar și ca reprezentant al constănțenilor, un șantaj. Ce s-a întâmplat astăzi a fost un șantaj. Când oamenii mergeau la școală, domnii ne-au șantajat să le creștem lor salariile la 20 de milioane, că atâta voiau. În primul rând pe lege, Legea bugetului, nu este voie să le creștem salariile că sunt o societate cu pierderi. În al doilea rând, în contractul colectiv de muncă semnat de ei nu trebuie să se modifice salariul. În al treilea rând, legea, dacă ai contract colectiv de muncă, nu îți dă voie să faci grevă. În al patrulea rând, chiar dacă nu aveau contract colectiv de muncă și trebuiau să facă grevă sunt niște proceduri și niște pași de urmat. În al cincilea rând, dacă ar fi urmat acești pași trebuiau să asigure o treime din transport, nu au făcut absolut nimic”, susținea Mazăre.
Primarul mai spunea că nu a avut o întâlnire cu greviștii pentru că i-a invitat la Primărie să discute, dar aceștia au refuzat și l-au chemat pe el la sediul regiei.